Moș Crăciun vine, anul acesta, cu un cadou inedit pentru România: va aduce în sac primele doze de vaccin împotriva noului coronavirus.
Cel puțin acestea sunt ultimele vești venite de la Uniunea Europeană, care până de Crăciun va autoriza punerea pe piață în statele membre a primului vaccin împotriva COVID-19.
Anunțul a fost făcut aseară, în premieră, la Medika TV, de coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, lt. col. dr. Valeriu Gheorghiță.
Acesta a precizat că, potrivit ultimelor informații pe care le-a primit pe căi oficiale, primele doze de vaccin vor ajunge în România între Crăciun și Anul Nou, iar campania de imunizare va începe imediat.
“Din informațiile pe care le deținem, foarte probabil că până-n data de 25 decembrie vom avea la nivelul Uniunii Europene prima autorizare de punere pe piață a unui vaccin, în speță vorbim de vaccinul produs de Pfizer și BioNTech. Se estimează că după momentul autorizării, în următoarele zile, adică între Crăciun și Anul Nou, vom avea prima tranșă de vaccinuri livrată în România.
Acestea sunt datele cele mai recente. Avem toate premisele ca în acest an să începem și campania de vaccinare, bineînțeles cu colegii din spitalele de boli infecțioase, din prima linie, și continuând pe parcursul lunii ianuarie și ulterior în februarie cu toți ceilalți care își desfășoară activitatea în sistemul medical și medico-social”, a spus, la Medika TV, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID, dr. Valeriu Gheorghiță.
Vaccinul Pfizer & BioNTech este primul care a obținut autorizarea de punere pe piață în trei state ale lumii, Marea Britanie, SUA și Canada, unde a început deja campania de imunizare.