La comuniști nici coronavirusul nu mișcă! Jurnalistul Marian Gârleanu, din Vietnam: 95 milioane de oameni, 271 de infectați, niciun deces! Cum au reușit

E uimitor cum o țară cu peste 95 de milioane de oameni, situată la granița cu China, a reușit să țină perfidul coronavirus în frâu și să înregistreze mai puțin de 300 îmbolnăviri și nici un deces. O veritabilă enigmă, spun epidemiologii, care nu cred în ipoteza unei manipulări a statisticilor, chiar dacă Vietnamul este condus de un regim comunist.

Prezent într-o intervenție în emisiunea Medika Special de la Medika Tv, direct din Vietnam, jurnalistul Marian Gârleanu a dezvăluit, în urma propriilor analize, mai multe secrete ale Vietnamului, care pare că a dovedit coronavirusul, reușind să-l țină departe de locuitori. În primul rând, imediat cum a apărut coronavirusul, în Vietnam s-au închis granițele. Nimeni nu a mai intrat, nimeni nu a mai ieșit.

Diferenţele de abordare în ţări din Asia şi Europa, cum este România, în legătură cu virusul, în legătură cu intrarea populaţiei şi ieşirea, este total diferită. Adică, dacă noi ne uitam la televiziunile din România şi vedeam că prin vămile noastre intrau mii de concetăţeni de-ai noştri, în Vietnam, când s-a dat ordin de zi pe unitate, n-a mai intrat nici musca, dinspre nicio ţară din zonă! Au fost închise graniţele! Şi vreau să vă spun un lucru: la ei a durat o lună de zile, hai..o lună şi jumătate, s-a dat drumul la tot, în afară de hoteluri, s-a dat drumul cam la tot, inclusiv la cursele aeriene interne – că e greu să mergi în Vietnam dintr-o localitate in alta. N-au intrat decât vietnamezii, care erau plecaţi în alte ţări ale lumii! Atât au intrat! Au trimis avioane Charter după ei, că erau în Japonia, că erau în Europa, i-au adus acasă şi atât! Punct! Nu s-a glumit cu nimic în legătură cu chestia asta!”, spune jurnalistul Marian Gârleanu, care a transmis pentru Medika Tv din Vietnam.

De asemenea, școlile au fost închise, și nici acum, deși lucrurile par a fi sub control, copiii nu au chemați la cursuri.

”În principiu a fost închis cam tot, în afară de supermarketuri, nu vă pot spune de biserici, pentru că aici au fost decât templele lui Buda şi anumite biserici catolice. A fost închis şi Muzeul eroului lor naţional, se pune problema să fie deschis de acum încolo. Au fost închise toate şcolile. Din 3 martie a fost închis absolut tot ce înseamnă unitate de învăţământ. Din 4 mai s-a dat drumul la marile resorturi internaţionale, ultracunoscute pe plan mondial, dar cursurile nu au fost reluate”, a spus jurnalistul.

Un alt secret este că și populația a respectat întocmai litera legii, fără a fi persoane amendate:

În Vietnam nu au fost probleme de amendare a nimănui, pentru că toată lumea respectă aici! Eu am văzut pe diferite canale de televiziune din România tot felul de indivizi, care ieşeau la pădure. Aici nu s-a întâmplat aşa ceva niciodată! Dar nici n-am văzut poliţişti sau altfel de autorităţi pe stradă, luându-i la întrebări pe oameni.. Aici cultura e alta! Cultura e că, dacă tu, ca şi occidental, te vede că nu eşti la fel ca ei şi eşti alb, fără mască, să ştii că oamenii de aici iţi fac observaţie..adică “ pune-ţi masca, nu faci tu ce vrei p-aici!”

Testarea foarte riguroasă a cetățenilor poate fi un alt secret al Vietnamului în victoria înregistrată în fața coronavirusului: ”Au fost extrem de serioşi, s-au făcut testări serioase, n-a glumit nimeni cu chestia asta. Aici încă există pedeapsa cu moartea. Pentru corupţie au fost condamnaţi la moarte, nu e glumă! (..) Aici chiar se aplică legea”, a adăugat jurnalistul Marian Gârleanu.

În Vietnam, până acum nu a fost raportat nici un caz de îmbolnăvire în rândul personalului medical. Țara nu înregistrează nici un deces iar numărul îmbolnăvirilor se situează undeva, la sub 300 de cazuri.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes