EXCLUSIV: Criza citostaticelor de la Institutul Oncologic București. Managerul: „Fostul ministru al Sănătății știa despre această situație”

Institutul Oncologic din București, cel mai mare spital destinat tratării și diagnosticării cancerului din România, se confruntă cu o criză de citostatice. Tratamentele specifice destinate bolnavilor lipsesc din farmacia unității medicale. Vina pare să cadă pe umerii actualului director, dr. Bogdan Tănase.

Invitat în studioul „Medika Special” acesta se apără, spunând că a făcut demersuri pentru a evita această situație încă de acum 2 luni, pe vremea când era director medical al Institutului Oncologic București:

„Ca director medical, împreună cu alte cadre medicale am întocmit o petiție, adresată inițial fostului manager al Institutului Oncologic București, în care semnalam deficiențele din sistemul de achiziții, care provocau lipsurile de medicamente și materiale sanitare. La această petiție, pe care am făcut-o cu 3 luni în urmă, nu ni s-a răspuns în termeni favorabil. După răspunsul primit, am înaintat aceeași petiție către Ministerul Sănătății. Acestea au fost puterile mele la momentul respectiv. Fostul ministru al Sănătății avea cunoștință și cred că de aceea s-a luat decizia de a schimba directorul”, a spus dr. Bogdan Tănase la Medika TV.

Mai mult, dr. Bogdan Tănase consideră că este nedrept să i se impute probleme pe care spitalul pe care îl conduce în prezent le întâmpină de mai mulți ani.

Ca manager numit în urmă cu o lună nu cred că este normal să mi se impute ceea ce s-a întâmplat cu 2 ani în urmă. Punctual au mai lipsit citostatice în spital”, a mai spus dr. Bogdan Tănase.

Lipsa citostaticelor de la Institutul Oncologic București a apărut în urmă cu 10 zile, când medicii au reclamat lipsa medicamentelor necesare tratării pacienților.

Categorii: Sănătatea în România, Sfatul specialistului, Știri
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea