Evoluția noilor cazuri de infectare în ultima săptămână. Ce relevă raportul săptămânal al INSP

Institutul Național de Sănătate Publică a publicat raportul săptămânal, care analizează evoluția epidemiologică din țara noastră. Potrivit buletinului INSP, care analizează perioada 24 – 30 august, mai bine de o treime din totalul cazurilor, adică 34,3%, s-au înregistrat în Bucureşti, Iaşi, Prahova, Bacău şi Braşov.

Analiza mai relevă că 94,8 % din decesele înregistrate la nivel național au fost în cazul unor persoane care aveau comorbidități asociate. 80,1% dintre persoanele care au murit aveau peste 60 de ani. Raportul mai arată că aproape 60 la sută dintre persoanele decedate au fost bărbați.

Cei mai mulți dintre bolnavii care au decedat aveau boli cardiovasculare. Pe locul al doilea în topul comorbidităților s-a aflat diabetul, urmat de afecțiunile neurologice.

În ceea ce privește situația pe județe, INSP arată că în 12 județe a fost înregistrată o evoluție descendentă a cazurilor, iar în 10 a fost semnalat un trend ascendent, respectiv în Bacău, Botoşani, Brăila, Constanţa, Giurgiu, Harghita, Iaşi, Sălaj, Teleorman, Tulcea şi municipiul Bucureşti .

De asemenea, în 7 județe și în București se înregistrează o rată de incidență cumulată de peste 100 de cazuri/100.000 locuitori.

Raportul complet îl puteți găsi AICI.

Categorii: Sănătatea în România, Știri
Tags: , , , , ,
Ți-ar putea plăcea