E DOVEDIT! O dietă cu legume și fructe reduce problemele cardiace în opt săptămâni

Efectele benefice pe care fructele și legumele le au asupra organismului sunt destul de cunoscute. Noi studii arată că dietele cu un conținut ridicat de fructe și legume pot menține inima sănătoasă.

Un grup de cercetători americani a realizat recent un studiu bazat pe comparația dintre trei diete specifice, pe care medicii le prescriu, de regulă, în cazul pacienților cu afecțiuni cardiace. Este vorba despre Dieta DASH, Dieta Americană și o altă dietă în care s-au regăsit cantități mai mari de fructe și de legume.

Incluse în studiul intitulat „Abordări dietetice pentru prevenirea hipertensiunii”, publicat de medicalnewstoday.com , cercetările recente au demonstrat că, într-adevăr, fructele și legume pot avea efecte benefice asupra sănătății inimii. Studiul, coordonat de dr. Stephen Juraschek, din cadrul Centrului Medical Beth Israel Deaconess din Boston, SUA, s-a bazat pe comparația efectelor celor trei diete asupra unor markeri biologici ai inimii. Este vorba despre biomarkerii troponină I cardiacă, de înaltă sensibilitate, peptidul natriuretic de tip B și proteina C reactivă.

Pentru evidențierea datelor s-au folosit 326 de persoane, cu vârste de aproximativ 42 de ani, care au fost împărțite în trei grupe. Durata studiului a fost de opt săptămâni, iar, la final, s-a constatat că nivelurile celor trei markeri biologici supuși analizei au rămas nemodificați în cazul voluntarilor pentru care a fost prescrisă dieta bogată în fructe și legume.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes