EXTERNE Știri

După ce s-a întors lumea invers, O.M.S. spune că modelul Suedia era bun!

După ce majoritatea țărilor au închis totul-companii, instituții, magazine, școli-ca măsuri de combatere a noului coronavirus, Organizația Mondială a Sănătății vine și dă exemplul unui stat care nu a decis izolarea locuitorilor la domiciliu ci doar a făcut niște recomandări  pentru cei vulnerabili. Este vorba despre Suedia, țară care în războiul cu coronavirusul a abordat altă tactică față de celelalte state, mergând pe așa-numită imunizare în masă, fără a închide fabrici, magazine, școli și a impune măsura de izolare la domiciliu.

Organizația Mondială a Sănătății vine acum și laudă Suedia, numind-o un ”model” în luptă împotriva noului coronavirus, în pofida faptului că nu a impus restricţii dure în vederea opririi răspândirii Covid-19, în timp ce mai multe ţări din lume au închis totul, periclitându-și serios economia.

Sunt ”lucruri de învăţat” de la această ţară scandinavă, a apreciat dr. Mike Ryan, expert în cadrul O.M.S.

Cred că există percepţia potrivit căreia Suedia nu a impus măsuri de control şi că a lăsat boala să se răspândească. Nu este deloc adevărat. Ceea ce a făcut în mod diferit este că s-a bazat foarte mult pe relaţia cu cetăţenii şi capacitatea şi voinţa acestora de a implementa auto-distanţarea socială şi auto-reglementarea. În acest sens, ei au implementat o politică publică printr-un parteneriat cu populaţia. De asemenea, Suedia a intensificat testarea şi are o capacitate adecvată în spitale de gestionare a focarelor. Cred că dacă vrem să ajungem la o nouă normalitate, Suedia reprezintă un model, dacă vrem să ne întoarcem la o societate în care să nu avem izolare”, a mai declarat expertul.

Suedia are  o populaţie de 10,3 milioane de locuitori. Acest stat a înregistrat peste 20.300 de cazuri şi 2.462 de morţi.