Duminică, 4.151 infectări noi, 97 de decese, 1456 pacienți la ATI. Ministrul Sănătății, apel pentru spitale non-COVID să preia pacienți în stare critică

Ultimul raport al autorităților, cel transmis duminică la prânz, arată că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.151 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). Este vorba despre cazuri depistate în urma efectuării unui număr de 15.980 de teste RT-PCR și 5.667 de teste antigen.  Distribuția pe județe a cazurilor per total și incidența, se regăsesc în tabelul de mai jos.

În același interval, au fost raportate 97 de decese (44 bărbați și 53 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș,  Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Vaslui și Municipiul București.

De la începutul pandemiei, în România, 24.070 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.714. Dintre acestea, 1.456 sunt internate la ATI. 

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a susținut, duminică după-amiază, o conferință de presă în cadrul căreia a anunțat că s-au suplimentat capacitățile la ATI prin includerea unor paturi de terapie intensivă de la spitale care până acum nu erau incluse în rețeaua în care erau gestionate cazurile critice. ”Am mers către spitale la care ne-ar fi plăcut să nu trebuiască să apelăm pentru astăzi, pentru suplimentarea paturilor. Am mers la Spitalul Fundeni, avem acolo un număr de 70 de paturi cu oxigen și 14 paturi de ATI. Institutul Oncologic București – 5 paturi ATI și 5 paturi terapie acută (Spitalul Coletina, Spitalul Gerota, Spitalul Colțea, alte spitale unde vor fi suplimentate paturile pentru tratarea pacienților COVID-19 care au nevoie de ATI, n.red.). De asemenea, avem o creștere a numărului de paturi în unități mobile, precum Nasta, Victor Babeș. Și vorbim de asemenea o creștere a paturilor la Spitalul Pantelimon. Aceasta este prima măsură pe care am luat-o în ultimele 48 de ore….Solicităm de asemenea o implicare mai puternică a spitalelor MAI, SRI. O bună parte dintre ei s-au implicat deja cât se poate de serios în gestionarea pandemiei.” a spus Vlad Voiculescu.

Pe teritoriul României, 66.589 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 16.255 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 48.346 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 98 de persoane. 

Tags:

Ți-ar putea plăcea

De interes