DSU: Mașini de intervenție pentru 15 Inspectorate pentru Situații de Urgență din țară. În total, vor fi achiziționate peste 200 de autospeciale

În ultimele două săptămâni, 15 autospeciale de stingere cu capacitatea de 4.000 de litri de apă, din totalul celor 276 care vor fi achiziționate în cadrul Proiectului „Viziune 2020”, au intrat în dotarea salvatorilor. Valoarea totală a proiectului depășește 700 de milioane de lei.

Acestea au plecat către ISU Bihor, ISU Bistrița – Năsăud, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani – ISU Botosani, ISU Brasov, ISU Buzău, ISU Călărași, ISU Caraş-Severin, ISU Cluj, ISU Covasna, ISU Dâmbovița, Isu Smurd Salaj, ISU SATU MARE, ISU SIBIU, ISU Timiș și ISU – Teleorman.

Reînnoirea parcului auto rămâne în continuare o prioritate având în vedere că unitățile operative încă dețin tehnică de intervenție cu durată de exploatare depășită, iar serviciile oferite celor aflați în dificultate trebuie să se mențină la înalte standarde de calitate. Autospecialele sunt destinate intervenției pentru stingerea incendiilor în mediul urban și rural, ce necesită cantități însemnate de substanțe stingătoare, punându-se accent pe deplasarea rapidă, realizarea în timp scurt a dispozitivului de intervenție și utilizarea apei cu randament ridicat de stingere” se arată într-un comunicat de presă al DSU.

În luna iunie a anului trecut, au fost semnate două Acorduri-cadru privind furnizarea a 476 de autospeciale de stingere a incendiilor. În baza celor două acorduri-cadru, în valoare totală estimată de 779.670.873,52 lei cu TVA (aprox. 159 milioane Euro), vor fi încheiate contracte subsecvente pentru furnizarea a 276 autospeciale de stingere cu capacitatea de 4.000 l, respectiv 200 autospeciale de stingere cu capacitatea de 10.000 l. Astfel, până la acest moment, 69 de autospeciale de 10.000 l au fost distribuite unităților operative și completează tehnica specifică de intervenție, necesară bunei gestionări a situațiilor de urgență înregistrate la nivel național.

Autospecialele vor fi achiziționate prin proiectul VIZIUNE 2020, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare, a cărui valoare este de aproximativ 682 milioane euro. Prin implementarea proiectului se asigură îmbunătățirea nivelului de dotare, înlocuirea autospecialelor cu durata normată de exploatare depășită și acoperirea deficitului.

Categorii: Sănătatea în România, Știri
Tags: ,
Ți-ar putea plăcea