Cunoscutul avocat român Mihail Vlasov, fost președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României, trece prin momente extrem de grele.
El a fost diagnosticat cu COVID-19 și este internat la Spitalul de Pneumoftiziologie Iaşi, cu o formă medie de boală. Medicii spun că e în stare stabilă, dar există riscul unei evoluții nefavorabile, în condițiile în care Mihail Vlasov are și alte afecțiuni, printre care diabet.
În urmă cu doar 3 zile, soția sa, Viviana Vlasov, a murit, la același spital, unde era internată de 10 zile, tot cu infecție cu noul coronavirus.
Potrivit Ziarul de Iași, ea nu avea boli asociate grave. “Practic, sistemul cardio-vascular, sistemul renal, neurologic, totul a fost afectat foarte repede. Cu toate eforturile, din nefericire, am pierdut-o”, a spus pentru sursa citată dr. Carmen Manciuc, directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase Iași.
Creatoarea de modă Ingrid Vlasov, fiica lui Mihail Vlasov, dar și nepoata sa, Noelle, cunoscut model, sunt la rândul lor infectate și internate.
Sursa de îmbolnăvire din familie pare să fi fost o rudă din București.
„«Nu, eu nu iau virusul». Nu iei, până când iei. Şi se pare că nici vârsta nu contează, uite că se poate şi la 16 ani. Nu mai ieşiţi din casă fără mască, pentru că «oricum voi nu luaţi». Ieşiţi. Duceţi-vă unde vreţi. De la cafenea până la mare. Dar purtaţi mască. Mai bine la mare cu mască decât la spital. Protejaţi-vă pentru că nu ştiţi când sau cum este posibil să luaţi şi în ce fel vă va afecta. Şi mai important, nu ştiţi cui puteţi să daţi, şi cum se va descurca acea persoană cu virusul, ce vârstă are, şi ce alte afecţiuni are. Dacă ieşiţi din casă fără mască, în momentul acela riscaţi. Vă puneţi în pericol şi pe voi, şi pe toţi ceilalţi. Pe ce? Pentru ce?
Următoarea dată când vreţi să ieşiţi şi nu aveţi masca la voi vă rog să vă gândiţi foarte bine la riscuri şi să vă daţi seama că nu merită. În cazul în care: vă doare capul, tuşiţi, etc (la mine aşa a început) CHIAR DACĂ nu vi se pare ceva grav în acel moment, vă duceţi şi vă testaţi pentru COVID19, pentru voi înşivă, şi toţi ceilalţi. Eu am purtat mască, dar m-am întâlnit cu mulţi oameni care nu purtau. Aveţi grijă. Stay safe”, a scris Noelle pe o rețea de socializare, cu o săptămână înainte de moartea bunicii sale. Virusul ar fi fost contractat de la o rudă din București, au precizat pentru Ziarul din Iași surse oficiale.
Mai multe detalii despre drama unei familii cunoscute puteți citi AICI.