Medicina modernă nu poate fi concepută fără aportul imagisticii, o ramură esențială care permite diagnosticarea precoce și monitorizarea diverselor afecțiuni. „O examinare imagistică nu are cum să prevină cancerul. Eventual, există situații în care identificăm o leziune precanceroasă care s-ar putea transforma cu timpul. Dar imagistica contribuie mai mult la diagnosticul precoce al cancerelor și, în primul rând, mă refer la cancerul de sân, unde mamografia și ecografia mamară joacă un rol important”, a declarat dr. Szekely Zsolt, directorul medical al Spitalului de Oncologie MedLife Brașov, medic primar radiologie-imagistică medicală.
Dr. Szekely a ajuns la Medicină într-o perioadă în care opțiunile academice în România erau restrânse. „Eu am terminat liceul în 1985 și la vremea respectivă, dacă erai un elev bun, optai către Medicină, Matematică ori Drept, exceptând situația în care aveai o pasiune deosebită pentru altceva”, a povestit medicul.
Alegerea specialității radiologie-imagistică a venit mai târziu, după o scurtă incursiune în chirurgia generală. „Nu sunt genul căruia să-i placă adrenalina. Mi-am ales o specialitate mai exactă, mai liniștită, mai apropiată de formația mea de matematician,” a explicat dr. Zsolt Szekely, care acum, după 25 de ani de experiență în această specialitate, spune că nu ar face altceva pentru nimic în lume. „Îmi place foarte mult ceea ce fac. Am avut noroc în viață, pentru că, deși la început nu am fost foarte convins că vreau să fac Medicină, îmi place foarte mult ceea ce fac și nu aș face altceva pentru nimic în lume,” a mărturisit radiologul.
Dr. Szekely este implicat activ în imagistica oncologică, lucrând într-un spital de profil: „În urmă cu trei ani am fost transferat la Spitalul de Oncologie MedLife, unde văd zilnic numeroși pacienți cu diverse tipuri de cancer, inclusiv cu boli hematologice maligne.”
Dar cele mai frecvente cazuri de cancere pe care le vede la spital și în cazul cărora face investigații imagistice sunt cele de sân, prostată, colorectal, pulmonar, respectiv col uterin. „Cele mai multe cancere la femei sunt cele de sân, pe primul loc, după care urmează cancerele colorectale si cele de col uterin. La bărbați, în schimb, cancerele pulmonare sunt pe primul loc, cancerele de prostată pe locul doi și cancerele colorectale pe trei. Cifrele coincid cu statisticile oficiale.”, a precizat medicul.
Cancer de sân, detectat precoce cu ajutorul ecografiei mamare și a mamografiei
O femeie din 8 din Statele Unite va fi diagnosticată cu cancer de sân de-a lungul vieții, susține Fundația Națională a Cancerului de Sân. În 2024, organizația americană estima că 310.720 de femei și 2.800 de bărbați vor fi diagnosticați cu cancer mamar invaziv, semnalând însă că, prins în stadiile sale cele mai timpurii, rata de supraviețuire relativă la 5 ani în cancer este de 99%. Progresele în metodele de detectare și tratament precoce au crescut semnificativ ratele de supraviețuire ale cancerului de sân în ultimii ani, în prezent existând peste 4 milioane de supraviețuitori ai cancerului de sân în Statele Unite.
La nivel mondial, în anul 2020, cancerul de sân devenise cel mai frecvent tip de cancer cu 2,26 milioane de cazuri (11,7%) depășind cancerul pulmonar cu 2,20 milioane (11,4%). În același an, s-au înregistrat 685.000 decese prin cancer de sân, conform datelor Agenției Internaționale pentru Cercetare în domeniul Cancerului (IARC) din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). La sfârșitul anului 2020, existau 7,8 milioane de femei în viață care au fost diagnosticate cu cancer de sân în ultimii 5 ani, ceea ce îl face cel mai răspândit cancer din lume.
În Europa, potrivit Agenției Internaționale pentru Cercetarea Cancerului, în 2022, cancerul de sân a reprezentat cel mai frecvent tip de cancer la femei din regiunea OMS Europa (557.532 cazuri noi, 12,51% dintre toate cazurile noi de cancer diagnosticate în Europa și 26,4% dintre cazurile de cancer la femei).
În România, în 2022, potrivit ECIS – European Cancer Information System, s-au înregistrat 12.685 cazuri noi de cancer de sân. Una dintre cele mai frecvente examinări pe care le realizează dr. Szekely este ecografia mamară, folosită mai ales la femeile tinere. Medicul face de peste 22 de ani ecografii mamare. De asemenea, efectuează și mamografii, recomandate femeilor după vârsta de 40 de ani. „Varianta cea mai bună este combinația celor două metode. Sensibilitatea ecografiei singure este de aproximativ 85%, dar împreună cu mamografia poate ajunge la 95-97%,” a afirmat medicul.
Un exemplu concret de diagnostic precoce a fost cazul unei paciente de 50 de ani care venea regulat la controale. „Într-un an am descoperit o leziune suspectă de 5 mm. Pacienta venea în fiecare an și-și făcea mamografia. Nu avea simptome, dar investigațiile au confirmat un cancer de sân în stadiu incipient. Acum, după 7-8 ani, este bine datorită faptului că a venit la control la timp și acest lucru i-a salvat viața. Nu eu, nu aparatul, ci ea singură și-a salvat viața, venind la aceste controale”, a explicat dr. Zsolt Szekely.
Trei cazuri de cancer mamar la bărbați
Estimările Societății Americane de Cancer pentru cancerul de sân la bărbați din Statele Unite pentru 2025 sunt că vor fi diagnosticate aproximativ 2.800 de cazuri noi de cancer mamar invaziv și că aproximativ 510 bărbați vor muri din cauza cancerului de sân. Acest tip de cancer este de aproximativ 100 de ori mai puțin frecvent în rândul bărbaților albi decât în rândul femeilor albe și de aproximativ 70 de ori mai puțin frecvent în rândul bărbaților de culoare decât în rândul femeilor de culoare.
Pentru bărbați, riscul mediu pe parcursul vieții de a face cancer de sân este de aproximativ 1 din 726. Dar acest risc variază în funcție de factorii de risc pe care-i are pentru cancerul de sân. „În peste 20 de ani de experiență pot spune exact câte cazuri de cancer mamar la bărbați am avut: 3. Am făcut mult mai multe mamografii, am citit mult mai multe și am făcut mai multe ecografii, dar majoritatea au fost ginecomastii sau adipomastii. Nu e nicio deosebire, nici ca tehnică de examinare, nici ca aspect imagistic în cazul cancerului mamar la bărbați”, a specificat medicul imagist.
În opinia specialistului, se simte nevoia unui program de screening național al cancerului mamar, fiindcă în momentul de față în România nu există un astfel de program, dar este îmbucurător că „numărul celor care vin la screening spontan (adică prezentarea voluntară a pacientelor) a început să crească.” Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă screeningul organizat populațional, prin mamografie, adresat populației feminine cu vârste între 50 și 69 de ani, pentru că, în acest interval de vârstă, incidența este cea mai mare.
Relația cu pacientul se construiește la ecografie
În era internetului, pacienții ajung frecvent speriați la medic, după ce și-au căutat singuri diagnosticul pe internet. „Îndemnul meu este simplu: când aveți o problemă de sănătate, mergeți la un specialist. Internetul poate crea mai multă panică decât ajutor real,” a avertizat medicul care susține că radiologia modernă oferă mijloace precise de diagnostic.
Dr. Zsolt Szekely crede în relația cu pacientul și încearcă să profite de timpul în care are contact direct cu acesta pentru a crea o relație cât mai bună și pentru a afla toate informațiile necesare pentru a formula apoi un rezultat cât mai corect.
„Eu fac multe ecografii și așa am contact nemijlocit cu pacientul, discut cu acesta în timp ce-l examinez și după. Din păcate, la imagistica de înaltă performanță sau chiar și la radiologia convențională, noi nu prea ne întâlnim cu pacientul decât dacă acesta solicită o întâlnire cu radiologul în mod expres. Atunci întotdeauna le stau la dispoziție, dar se întâmplă destul de rar, pentru că pacienții vin trimiși de un clinician și cu rezultatul meu se întorc la acel clinician și acesta le explică, de fapt, ce scrie în rezultat și așa este și normal. De aceea, eu văd un motiv de satisfacție în orice pacient care este mulțumit de mine, care se întoarce la mine, care mă caută și care mă recomandă, fiindcă până la urmă ține de relația cu pacientul”, a mărturisit dr. Szekely.
Chiar dacă nu-i supără nimic pe adulți, e bine să-și facă anual o ecografie abdominală
Pe lângă controalele regulate pentru cancerul de sân, dr. Szekely recomandă și ecografii abdominale anuale pentru depistarea precoce a eventualelor tumori și asta e valabil și la femei și la bărbați. „Se întâmplă adesea să găsim o mică tumoră la ecografie, care, probabil, dacă pacientul respectiv n-ar fi venit la un control de rutină, s-ar fi manifestat mai târziu, într-un stadiu mai avansat. O simplă ecografie poate identifica leziuni la rinichi, ficat sau vezică, înainte să apară simptome. Deci, o ecografie abdominală anuală este recomandată tuturor adulților, indiferent de vârstă. Acum, sunt prea puțini pacienți care vin și fac ecografii în mod sistematic”, a atras atenția radiologul-imagist.
Succesul în lupta cu bolile grave depinde și de conștientizarea importanței controalelor periodice. Iar în ceea ce privește celelalte metode imagistice de investigație, fiecare are indicații specifice: „Tomografia computerizată este excelentă pentru abdomen și torace, în timp ce rezonanța magnetică este mai precisă pentru pelvis, prostată, uter sau ovare. Nu există o metodă supremă, ci doar investigații adaptate fiecărui caz. Metoda de investigație imagistică este personalizată”, e de părere specialistul.
Pe lângă pregătirea și experiența medicului, ceea ce contează foarte mult în radiologie este și aparatura. „La MedLife nu avem aparate slabe, însă este de reținut că acestea contează foarte mult și, dacă nu sunt suficient de bune, medicului îi pot scăpa leziuni din acest motiv”, a subliniat dr. Szekely.
Inteligența artificială utilizată în screeningul nodulilor pulmonari
Din 2006, dr. Zsolt Szekely face sistematic tomografie, aproape zilnic. Fiind la curent cu tot ce se întâmplă în străinătate, acesta le recomandă și pacienților din România tomografia computerizată toracică cu doză mică ca metodă imagistică acceptată pe plan internațional pentru screening-ul nodulilor pulmonari. În plus, o inovație care începe să câștige teren este utilizarea inteligenței artificiale (AI) în analiza imaginilor medicale, iar spitalul în care lucrează medicul utilizează AI.
„Folosim un soft pentru analiza nodulilor pulmonari, dar nu avem încă încredere deplină, verificăm manual fiecare rezultat. Inteligența artificială poate fi un ajutor, dar nu poate înlocui experiența medicului. Niciodată un medic nu se va putea baza 100% pe inteligența artificială”, a atras atenția dr. Zsolt Szekely. Munca medicilor imagiști este esențială pentru sănătatea pacienților.
Surse:
https://www.nationalbreastcancer.org/breast-cancer-facts/
https://insp.gov.ro/2024/09/30/octombrie-2024-luna-de-constientizare-cu-privire-la-cancerul-san/
https://www.cancer.org/cancer/types/breast-cancer-in-men/about/key-statistics.html
**
Acest articol este susținut de MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, și își propune să fie o sursă de informare și inspirație pentru o viață sănătoasă și echilibrată.
Sănătatea reprezintă principala sursă de fericire a românilor. La MedLife, fericirea oamenilor ne bucură și ne motivează să oferim soluții medicale la cele mai înalte standarde.
Indiferent de specialitate, la MedLife găsești oricând medici buni, a căror expertiză este completată de cele mai avansate tehnologii din domeniul medical și o infrastructură modernă, asigurând o îngrijire personalizată fiecărui pacient.
Află mai multe detalii despre toate serviciile pe www.medlife.ro.