Dosar penal și amenzi de peste 18.000 de lei pentru spitalul groazei din Reșița

Procurorii din Caraș-Severin s-au autosesizat după apariția în spațiul public a unor imagini terifiante, surprinse în Spitalul Județean Reșița, și au deschis un dosar de cercetare penală pentru abuz în serviciu.

În cauză se efectuează cercetări faţă de faptele care se conturează din imaginile din data de 2 decembrie 2020, ce au apărut în mass media naţională, respectiv imagini filmate şi alte materiale de presă din care reies indicii că mai mulţi pacienţi cu probleme psihice şi alte probleme de sănătate, internaţi într-o secţie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, nu primesc îngrijiri adecvate, fiind lăsaţi dezbrăcaţi pe holurile secţiei, direct pe ciment/podea sau alături de persoane decedate care nu au fost ridicate din saloane, precum şi referitor la condiţiile din saloanele/spaţiile în care aceştia sunt internaţi”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a dispus un control de urgență la unitatea sanitară, iar Inspecția Sanitară de Stat a aplicat și primele sancțiuni, în cuantum de 18 400 lei, după prima zi de control în această unitate.

“Inspectorii sanitari au sancționat managerul unității cu o amendă în valoare de 10 000 lei, pentru neefectuarea periodică sau după necesitate a lucrărilor de igienizare și reparații a clădirilor sanitare, conform HG 857/2011, art 30, lit e deși lucrările de igienizare se aflau în planul de conformare asumat de manager cu termen decembrie 2020.

Asistenta șefă a secției de Pneumoftiziologie si asistenta șefă a secției de boli infecțioase au fost sancționate cu câte 2000 lei fiecare pentru nerespectarea precauțiunilor universale și a protocoalelor de lucru de către personalul medical și auxiliar, în conformitate cu art 32, lit k, HG 857/2011. Pentru același motiv, tot cu 2000 lei a fost amendată și una dintre infirmierele unității sanitare.

O altă asistentă medicală care activează în cadrul secției de boli infecțioase a fost sancționată cu 2 400 lei pentru gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor medicale periculoase rezultate din activități medicale, conform HG 857/2011, art.31, lit f.”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.

Potrivit oficialilor din minister, acțiunea de control la Spitalul Județean Reșița continuă, iar echipei de la nivel local i se va alătura o echipă din cadrul Ministerului Sănătății.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes