Dosar penal pentru fals şi abuz în serviciu în cazul copilului din Vâlcea ajuns în comă la Bucureşti

Poliţiştii au început urmărirea penală in rem în cazul copilului de un an şi o lună aflat în moarte cerebrală la un spital din Capitală după ce a fost internat o zi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, familia acestuia sesizând organele de cercetare penală de fals şi abuz în serviciu din partea cadrelor medicale care l-au consultat pe micuţ, anunţă prefectul Florian Marin.

Prefectul s-a întâlnit joi cu rudele copilului şi cu reprezentanţi ai Asociaţiei Victimelor Malpraxisului Medical, care au protestat în faţa Prefecturii Vâlcea alături de alte aproximativ 70 de persoane nemulţumite de serviciile medicale de la Vâlcea.

„Există un dosar penal făcut la momentul acesta pe o sesizare pentru fals şi pentru abuz în serviciu sau alte fapte pe care rudele copilului le-au prezentat. Este in rem. La rândul nostru, prin informare către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, vom solicita conexarea materialelor pe care noi le vom înainta către dosarul penal respectiv şi vom solicita permanent stagiul verificărilor, potrivit competenţelor legale pe care le avem’, a precizat reprezentantul Guvernului în Vâlcea.

Florian Marin a mai spus că, în urma discuţiilor cu protestatarii, s-a convenit să se facă plângere împotriva medicilor care l-au consultat pe copil şi la Colegiul Medicilor din Vâlcea, precum şi la Colegiul Naţional al Medicilor.

„Am convenit cu familia respectivă ca în cursul zilei de mâine să fie depusă o plângere la Colegiul Medicilor din Vâlcea, aceasta fiind procedura legală, iar după pronunţare, indiferent de rezultat, aceasta va fi înaintată şi Colegiului Naţional al Medicilor, pentru ca măsura pe care dânşii o dispun să rămână definitivă. (…) De asemenea, în timpul discuţiilor, s-a cerut să fie înaintată şi o solicitare de modificare a legislaţiei în aşa fel încât, dacă se începe cercetarea penală faţă de o anume persoană, fie medic sau oricare altă categorie, să existe posibilitatea suspendării pe perioada în care este verificată’, a afirmat prefectul.

La întâlnirea cu persoanele nemulţumite de medicii de la Vâlcea a fost prezent şi directorul Spitalului Judeţean, dr. Dan Ponoran, acesta precizând că ancheta internă la Secţia de pediatrie va fi finalizată zilele următoare.

„Comisia de anchetă numită de mine se află în cercetare şi, din câte am înţeles, mâine sau luni va fi finalizată. Nu vreau să comentez mai multe. Este o comisie de anchetare care poate să dea toate aceste răspunsuri şi mai sunt organele de cercetare penală care vor cerceta aceste sesizări. Nici Prefectura şi nici Spitalul Judeţean nu au rolul Parchetului”, a spus directorul unităţii sanitare.

În prezent, la Spitalul Judeţean sunt în derulare două anchete interne, una în cazul copilului de un an şi o lună aflat în moarte cerebrală la Spitalul „Marie Curie” din Bucureşti, după ce medicii vâlceni l-au tratat pentru laringită şi alta pentru o fetiţă de un an şi opt luni, trimisă la Bucureşti cu pneumonie severă, după ce medicii de la UPU Pediatrie, unde a ajuns de trei ori în cinci zile, i-au dat tratament pentru gât şi au trimis-o acasă.

De asemenea, la solicitarea ministrului Sănătăţii, şi inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică fac cercetări la spital.

Sursa: AGERPRES

Categorii: Actualitate, Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea

MedikaTV utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.

Puteti merge chiar acum si sa va exprimati acordul individual la nivel de cookie: