Doi copii au fost trimiși în plasament după ce părinții au fost testați pozitiv cu COVID-19

Doi copii, în vârstă de 2 şi 12 ani, au fost aduşi sâmbătă seara la un centru de plasament al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, ei fiind testaţi negativ pentru COVID-19, în condiţiile în care părinţii şi alţi doi fraţi ai lor au fost testaţi pozitiv şi se află internaţi la Spitalul ‘Matei Balş’ din Capitală, relatează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Judeţean  Teleorman, această familie s-a aflat anterior în Centrul de carantină situat în oraşul Zimnicea.

În seara zilei de 28 martie 2020, la ora 22,30, la unul dintre Centrele de Plasament din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, au fost preluaţi 2 dintre cei 4 copii minori ai familiei internate la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Matei Balş” din capitală, după ce această familie, formată din 6 membri, s-a aflat anterior în Centrul de carantină situat în oraşul Zimnicea, judeţul Teleorman. Minorii care au ajuns la DGASPC Teleorman sunt în vârstă de 2 şi 12 ani. Cei doi minori aduşi într-unul dintre centrele de plasament din cadrul DGASPC Teleorman, pe o perioadă determinată, au fost testaţi negativ coronavirus COVID-19″, precizează comunicatul CJ Teleorman, semnat de către preşedintele instituţiei, Ionel Dănuţ Cristescu.

Părinţii acestora au rămas internaţi în spital împreună cu alţi doi dintre copiii lor, după ce împreună cu aceştia, în urma rezultatelor testării au fost depistaţi pozitiv, fiind infectaţi cu noul coronavirus COVID-19, menţionează sursa citată.

Categorii: Știri
Tags: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea