DOCUMENT: Vaccinarea tuturor persoanelor sub 65 de ani se amână! Vor fi amânați inclusiv bolnavii cronici! Care este motivul

Comitetul Național pentru Coordonarea Activităților de Vaccinare împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat astăzi o nouă replanificare a persoanelor programate deja pentru doza inițială de vaccin anti-COVID. Practic, toată lumea e amânată, mai puțin vârstnicii, dar și persoanele din centrele rezidențiale și medico-sociale, persoanele dializate, imobilizate sau nedeplasabile și cele fără adăpost.

Începând cu data de 28 ianuarie, 35.304 persoane care deservesc activități esențiale programate la vaccinare în perioada 28 ianuarie–11 februarie sunt în curs de replanificare pentru administrarea primei doze. Programarea la vaccinare a acestor persoane s-a amânat cu 10 zile, începând cu data de 8 februarie, în ordinea programării inițiale”, anunță CNCAV.

Problema e că vaccinurile nu ajung, iar în perioada următoare sunt așteptate mai puțin doze decât era estimat atât de la Pfizer, cât și de la Moderna.

În aceste condiții, CNCAV anunță că amână orice vaccinare inițială în afara celor menționate mai sus, pentru a putea fi asigurat rapelul celor care au primit deja prima doză.

CNCAV ia ca măsură de siguranță, pentru asigurarea administrării rapelului la persoanele cărora li s-a administrat doza 1, reprogramarea, începând cu data de 30 ianuarie, a celor 66.884 persoane sub 65 de ani, pentru administrarea dozei 1, între 30 ianuarie și 11 februarie, pentru data de 16 februarie și ulterior, în ordinea planificării inițiale.

Persoanele cu vârsta peste 65 ani rămân la programarea inițială. Totodată, se va continua vaccinarea persoanelor din centrele rezidențiale și medico-sociale, a persoanelor dializate, imobilizate sau nedeplasabile și a celor fără adăpost. 

Fiecare persoană va fi înștiințată prin SMS cu privire la data și intervalul orar la care a fost reprogramată pentru vaccinare, va primi prin e-mail o nouă recipisă și va regăsi informațiile în secțiunea „Programările mele” din contul realizat în platforma de programare. Totodată, noile date vor fi comunicate și telefonic.”, transmite CNCAV.

Potrivit oficialilor care răspund de campania de vaccinare, compania Moderna a anunțat că va livra pe 5 februarie 42.000 de doze de vaccin, cu 20% mai puține decât se aștepta, situație ce se va menține pe tot parcursul lunilor februarie și martie, dar cu suplimentări ulterioare.

Responsabilii cu vaccinarea spun că e o situație temporară, care va fi rezolvată după data de 15 februarie.

Mai jos puteți găsi comunicatul oficial al CNCAV, care poate fi descărcat.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes