„Doctor Medika” – Legătura dintre moștenirea genetică și pielea noastră

Moștenirea genetică joacă un rol determinant în dezvoltarea noastră. Astfel, genetica poate stabili și tipul de piele pe care îl avem.

Dr. Viviana Iordache, medic primar dermatolog, a explicat în cadrul emisiunii „Doctor Medika”, prezentată de Simona Bălănescu, rolul pe care genetica îl are în stabilirea tipului de piele pe care îl avem fiecare dintre noi.

„Genetic avem un anumit tip de piele, în sensul că avem o predispoziție genetică pentru asta. Unii avem o predispoziție spre o piele mai groasă, mai seboreică, aceasta se rupe și îmbătrânește puțin mai greu. Genetic avem mai mult colagen, alții din păcate, tot genetic, au o piele mai uscată, care se deshidratează mai ușor sau un colagen mai subțire și văd urmele trecerii timpului mai devreme. Genetica nu poate fi schimbată. E important să știm în ce categorie ne aflăm ca să știm cum îngrijim acest gen de piele pe care îl are fiecare„ a explicat dr. Viviana Iordache.

Totodată, dincolo de aspectele genetice, tipul de piele poate fi influențat și de alți factori precum anumite afecțiuni sau stilul de viață pe care îl avem.

„Sunt anumite afecțiuni, de exemplu bolile circulatorii sau diabetul, care pot modifica structura pielii. În afară de boli este vorba și despre modul de viață. Sunt persoane care stau mult în soare, sunt persoane care stau mult în temperaturi extreme, sunt persoane care mănâncă prost sau care stau deshidratate. Pe lângă acestea mai intervin și factorii hormonali” a mai spus dr. Viviana Iordache.

Categorii: Știri
Tags: , , , ,
Ți-ar putea plăcea