Doar Capitala și două județe mai sunt în scenariul roșu. Numărul deceselor COVID-19 continuă să fie foarte mare

Grupul de Comunicare Strategică anunță că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat, în țara noastră, 2.523 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV 2. În continuare, cele mai multe cazuri noi sunt în București – 470.

Scăderea cazurilor din ultima vreme se reflectă cel mai bine în incidență. Astfel, numărul județelor care în acest moment înregistrează mai puțin de 1,5 cazuri de infectare la mia de locuitori a ajuns la 14, în timp ce în scenariul roșu nu se mai află decât Capitala și două județe, respectiv Cluj și Ilfov.

Numărul deceselor continuă să fie însă foarte crescut, iar în ultimele 24 de ore au murit alți 170 de oameni din cauza infecției cu noul coronavirus (100 bărbați și 70 femei).

3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 41 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 60 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 50 decese la categoria de peste 80 de ani.

164 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 5 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent. 

Crescut rămâne și numărul pacienților în stare gravă. Acesta înregistrează totuși o ușoară scădere, ajungând la mai puțin de 1400. Mai exact, astăzi se aflau la terapie intensivă, potrivit autorităților, 1.391 sunt internate la ATI. 

Raportul zilnic mai indică faptul că în ultimele 24 de ore s-au făcut 24.386 de teste RT-PCR (13.118 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.268 la cerere) și 12.923 de teste rapide antigenice.

În prezent, 42.195 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.939 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 41.077 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 85 de persoane.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes