Direcțiile de sănătate publică din România au nevoie de digitalizare

Lăsate într-un con de umbră și politizate excesiv, direcțiile de sănătate publică din România au jucat un rol important în timpul pandemiei. Activitatea specialiștilor din aceste instituții ar putea fi însă îmbunătățită, dacă și-ar îndrepta atenția către digitalizare.

Odată cu problemele din sistemul medical, pandemia de COVID-19 a scos în evidență și dezastrul din DSP-uri. Astfel, s-a putut vedea incapacitatea acestor instituții de a reuși să facă față presiunii puse de boala COVID-19.

Cu toții știm ce se întâmpla în DSP-uri înainte de pandemie. Au fost tratate cu indiferență de toate guvernele, politizate și controlate la nivel local de oameni influenți. Așa cum au putut au încercat să facă față pandemiei, dar lipsurile din aceste instituții s-au putut vedea cu ochiul liber”, a precizat prof. dr. Răzvan Cherecheș, în direct la Medika TV.

Pentru a-și putea desfășura activitatea în condiții optime și să concureze cu instituții cu rol similar din Uniunea Europeană, direcțiile de sănătate publică trebuie incluse într-un amplu program de digitalizare, sunt de părere specialiștii.

„Eu cred că este posibil, întrebarea nu este dacă avem banii, ci ce valoare punem pe viețile oamenilor? Fiecare decizie prost luată ne costă vieți, ale bunicilor, ale mamelor. Problema este că personalul din DSP-uri este îmbătrânit, care tastează cu două degete. Nu vorbim despre raportarea în timp real sau stocare în cloud. Oameni care nu au primit suport și tehnologie și atunci este oportun să se facă trecerea către tehnologizare”, a adăugat prof. dr. Răzvan Cherecheș.

Primii pași în acest sens au fost realizați de Direcția de Sănătate Publică a județului Arad, dar modelul de acolo nu a fost preluat la nivel național deși, teoretic, acest lucru ar fi fost posibil.

„Din câte știu la Arad s-a și pilotat așa ceva, fără niciun fel de suport din partea Guvernului, dar nu s-a extins la nivel național”, a mai spus prof. dr. Răzvan Cherecheș, la Medika TV.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes