Din toamnă ar putea reveni gripa. De ce cred specialiștii că va fi o circulație semnificativă a virusurilor gripale

Iarna trecută, numărul cazuroilor de gripă înregistrate în țara noastră a fost nesemnificativ. Măsurile de protecție impuse din cauza COVID-19 au determinat limitarea circulației virusurilor gripale, astfel că sezonul 2020-2021 a fost unul în care s-au înregistrat cele mai puține cazuri de gripă din țara noastră.

Reputatul specialist Alexandru Rafila crede că lucrurile se vor schimba însă în această toamnă, iar virusurile gripale vor avea o circulație mai intensă.

“Se testează în momentul de faţă toate aceste persoane simptomatice, dar totuşi din momentul în care ai 0.2%, 0.3% dintre persoanele testate zilnic pozitive, doar atât, aceasta este proporţia de teste pozitive, în mod evident că nu discutăm de viroze cu noul coronavirus ci de alte viroze care au şi ele în momentul de faţă timingul lor, în timp ce toată lumea purta mască, păstra măsurile de distanţare, sau de igienă individuală şi celelalte viroze, inclusiv gripa, circulau mult mai puţin. 

Iar asta demonstrează că s-ar putea ca în toamnă, în iarnă, să avem şi o circulaţie a virusurilor gripale mai intensă sau semnificativ mai intensă decât în sezonul precedent”, a declarat prof. univ. dr. Alexandru Rafila pentru news.ro

Reprezentantul României în Organizația Mondială a Sănătății a explicat că metoda cea mai bună de prevenire este vaccinarea antigripală, chiar dacă aceasta nu se bucură de priză la populație, mai ales în contextul în care în sezonul precedent numărul cazurilor de gripă a fost nesemnificativ. . 

 “Nu trebuie neapărat începută mai devreme campania de vaccinare antigripală, în octombrie e ok dacă începe, important este ca lumea să mai vrea să se vaccineze în contextul în care anul trecut, ştiţi bine că au rămas un milion de doze nefolosite, iar cei care s-au vaccinat, mulţi sunt îndoiţi de utilitatea vaccinării, pentru că nu a existat circulaţia virusurilor gripale. În acest an, dacă toate măsurile acestea legate de utilizarea măştii şi aşa mai departe nu vor mai fi funcţionale, în mod evident circulaţia virusurilor gripale va fi mai intensă sau poate chiar intensă, mai ales că, după un an de pauză, şi imunitatea aceasta care există în mod obişnuit în comunitate faţă de infecţia gripală sigur că este mai mică pentru că virusul nu a circulat, s-au îmbolnăvit extrem de puţine persoane şi atunci evident că şi faţă de gripă trebuie să ne pregătim în mod obişnuit”,  a mai spus Alexandru Rafila.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes