Din toamnă, a treia doză de vaccin s-ar putea face și în România

Tot mai multe state decid că se impune administrarea unei a treia doze de vaccin anti-COVID, în principal în cazul persoanelor vulnerabile. O astfel de decizie ar putea fi luată, din toamnă, și în țara noastră.

Potrivit coordonatorului campaniei naționale de vaccinare, col. dr. Valeriu Gheorghiță, o decizie în acest sens ar putea fi luată chiar în luna septembrie.

Există discuţii în momentul de faţă legat de administrarea rapelului sau, cum este cunoscut, cea de-a treia doză, deşi în mod corect vorbim de rapel şi nu de doza trei, la persoanele care fie au un risc crescut de expunere – şi aici vorbim de pildă de categoria personalului medical şi personalul social, şi persoanele care se află în evidenţă cu boli cronice, respectiv persoanele cu vârsta de peste 65 de ani. Este foarte probabil ca din luna septembrie să avem această decizie de a administra doza trei sau rapelul. Practic, ar veni la 8 luni de la debutul campaniei de vaccinare”, a declarat col. dr. Valeriu Gheorghiţă într-o conferinţă de presă.

Este totuși posibil ca persoanele cu vaccinare completă, care au trecut și prin boală, să nu mai primească și a treia doză, chiar dacă intră în categoria care ar trebui vaccinate.

O persoană care are istoric de trecere prin boală şi a fost vaccinată cu două doze nu mai are neapărat indicaţie de a face rapelul cu cea de a treia doză de vaccin, având în vedere că trecerea prin boală este un element important de activare a răspunsului imun“, a mai precizat Valeriu Gheorghiţă.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes