Din 13 august, călătorii pe teritoriul Uniunii Europene doar cu certificate COVID

De vineri, 13 august, toți cei care vor traversa frontierele de stat la nivelul tuturor țărilor UE vor trebui să prezinte certificatele digitale care atestă vaccinarea, trecerea prin COVID-19 sau rezultatul negativ al unui test PCR.

“Începând de vineri, 13 august 2021, pentru trecerea frontierelor de stat, la nivelul țărilor UE, vor fi recunoscute ca documente doveditoare ale vaccinării, trecerii prin boală și ale rezultatului negativ al unui test RT-PCR doar certificatele digitale, documente ce conțin un cod QR și care pot fi eliberate foarte ușor accesând site-ul https://vaccinare-covid.gov.ro/. Tranzitarea frontierelor este posibilă și fără existența acestor certificate, dar cu respectarea normelor naționale de carantină din fiecare stat. Aceste prevederi sunt stipulate în  Regulamentul UE 953/2021 și sunt aplicabile doar pentru trecerea frontierei de stat, nu și pentru activitățile desfășurate în interiorul teritoriului național al României”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.

GCS precizează că tranzitarea frontierelor este posibilă şi fără existența acestor certificate, dar pe răspunderea fiecărei persoane în parte, cu riscul de a intra în carantină, în funcție de legislația din fiecare stat membru.

Ți-ar putea plăcea

De interes