DIETA “SĂ VEZI ȘI SĂ NU CREZI”, PROPUSĂ DE DR. LAURA ENE. Mănânci pâine, cartofi, carne de porc și chiar ciocolată

Cei mai mulți dintre noi se gândesc, atunci când pronunță cuvântul dietă, la un adevărat chin și la interdicții. Asociem dieta cu interzicerea unor alimente care ne fac plăcere, cum ar fi cartofii, pâinea sau ciocolata.

Ei bine, dieta nu înseamnă restricții, cât mai ales echilibru și respectarea cu strictețe a unor reguli esențiale, cum ar fi programul de masă.

Medicul nutriționist Laura Ene vine cu o dietă inedită, pe care a numit-o “Să vezi și să nu crezi”. Asta pentru că poți mânca pe saturate ceea ce-ți place și cu toate astea să slăbești. Pâinea, ciocolata, cartofii și chiar carnea de porc se regăsesc printre alimentele care compun această dietă, chiar dacă pare incredibil.

Dr. Laura Ene, medic specialist nutriție, diabet și boli metabolice vă propune un meniu de 1200 de calorii. Sunt însă și câteva condiții: să faci mișcare, să fii atent/ă la orele la care iei mesele, să cântărești alimentele şi să te uiţi la etichetele celor ambalate.

DIETA “SĂ VEZI ȘI SĂ NU CREZI”

Mic dejun

Pentru dimineață îți propun un sandviș săţios şi delicios de maxim 400 de Calorii, care conţine proteine şi carbohidraţi buni, alături de fibre, vitamine şi minerale din pâine de calitate şi legume proaspete.

Ia 2 felii de pâine integrală (50 g) pe care le poţi rumeni la toast, ca apoi să le ungi cu câte o linguriţă (15 g) de cremă de brânză light. Adaugă o felie de muşchi file de calitate (20-25 g), 3 degete (50 g) de telemea sau mozzarella light (sub 14% grăsime), alături de rondele de roşii, ardei sau castravete.

Gustare

La gustare poți alege 20 g de ciocolată, adică un şir sau o “liniuţă” – cum zic pasionaţii – dintr-o ciocolată de 100 de grame.

Alege ciocolata care îți place, pentru că orice tip ai alege, 20 grame vor ajunge la aceleaşi aproximativ 100 de Calorii.

Îţi recomand să alegi ciocolată neagră nu pentru că ar avea mai puține calorii, ci pentru că este mai sănătoasă.

Prânz

La prânz poți să mănânci un mușchiuleț de porc de 150 g gătit la grătar sau la cuptor în crustă de condimente aromate, fără ulei adăugat, împreună cu o garnitură de cartofi copți sau fierți în coajă (150 g), la care poţi să adaugi fără grijă şi 300 g de salată de varză albă sau roşie.

Atenție însă la ulei! Nu depăși 1 linguriță de ulei sau 4-5 pufuri la salata de varză și alege să adaugi peste cartofii copţi, pentru un gust deosebit, pe lângă condimentele tale preferate, 30 de grame de cremă de brânză light în loc de unt şi vei avea un prânz sățios şi sănătos de doar 500 de Calorii.

Cina

La cină poţi să te răsfeţi cu o salată bulgărească, alcătuită din 300 g de amestec de salată verde, ardei, roşii, castraveți, ceapă şi alte legume crude de sezon, pe care să o îmbunătăţeşti cu 30 g de telemea cu 14% grăsime, 20 g de măsline cu sâmburi şi 50 g de piept de pui.

Categorii: Sfatul specialistului, Stil de viață
Tags: , , , , , ,
Ți-ar putea plăcea