Estimativ în România există peste 2 milioane de oameni care suferă de diabet, dar doar 900 de mii sunt însă în evidențele medicilor și primesc tratament. Diabetul, din păcate, apare la vârste tot mai scăzute, din cauza stilului de viață nesănătos.
Prof. univ. dr. Cristian Seraficeanu, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice, a vorbit la Medika TV despre incidența diabetului în țara noastră. „Pentru fiecare pacient diagnosticat cu diabet zaharat există cel puţin încă unul care are diabet şi nu este diagnosticat. În România avem o prevalenţă a diabetului zaharat undeva între 10 şi 12 la sută, ceea ce este o prevalenţă relativ mare, peste media europeană, dar nu este ieşită din comun. În România ar trebui să avem în evidenţă 1,8-2 milioane de pacienţi. Din câte ştiu eu, cei care sunt în evidenţa CNAS şi li se eliberează reţete sunt vreo 800.000 – 900.000. Înseamnă că ceilalţi, sunt unii care îşi cumpără medicaţia şi restul sunt undeva, nu ştiu unde”, a declarat doctorul Cristian Serafinceanu.
Medicul a atras atenția și cu privire la faptul că diabetul zaharat afectează din ce în ce mai multe persoane la vârste foarte mici. „Înainte nici nu se auzea de diabet de tip II înainte de 20 de ani. Asta nu mai este o raritate. Schimbarea stilului de viaţă al copiilor, al adolescenţilor, cu creşterea incidenţei şi prevalenţei obezităţii în rândul copiilor şi adolescenţilor, cu scăderea activităţii fizice, a efortului fizic şi alocarea timpului pentru stat pe computer, pe tabletă, de la vârste incredibil de mici, toate lucrurile acestea nu sunt o evoluţie bună, după părerea mea”, a mai spus medicul.