DEZVĂLUIRI ȘOCANTE DIN ATI: “ȘI EU AM OMORÂT OAMENI!” Procurorii s-au autosesizat și au deschis dosar penal!

UPDATE

Ministerul Sănătății a anunțat o anchetă în acest caz:

“Ministerul Sănătății informează că, în urma relatărilor apărute în spațiul public privind nereguli în tratamentul pacienților internați în cadrul Secției ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgenţă Sibiu, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a solicitat demararea unei anchete de către o echipă formată din reprezentanți ai Corpului de Control al ministrului și Inspecției Sanitare de Stat“, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Site-ul Turnul Sfatului publică un interviu șocant, acordat publicației de un fost angajat al secției ATI a Spitalului Județean Sibiu.

Potrivit acestuia, mulți dintre bolnavii COVId-19 au murit cu zile, personalul medical neavând grijă așa cum ar fi trebuit de pacienți. Mai mult, aceștia ar fi fost sedați puternic, iar pacienții în stare critică erau legați.

”Asta se face, indiferent de ce comorbidități ai. Fiecare mai vine cu medicamentele lui de acasă, pastile, fiole, ce mai au. Cum să-i mai dau eu acele tablete, dacă el este intubat. Pe mine mă interesează să fie seringile cu sedare încărcate, pentru că una se pune pe aparat, iar alte două să fie permanent încărcate, ălea nu se țin la temperatură, așa cum scrie pe prospect. Ele stau la temperatura camerei până le vine rândul. Noi suntem interesate să fie pacienții sedați, tot timpul sedați. Trebuie să fie încărcate, că dacă se trezește bolnavul? Și dacă se trezește, ce? Că eu nu am văzut pe nimeni să se trezească, să dea din mâini și din picioare și să apară vreun doctor și să zică hai să-l detubăm pe ăsta să vedem dacă respiră sau nu, să dăm pașii înapoi. Nu!

Se crește sedarea. Pun mâna pe el, verific cateterul la femurală. Mă uit, mai verific un electrod, văd că nu stă bine, că mai și transpiră, mai trebuie să-l aspir, mai pun mâna pe cap, omul se mișcă. Atunci e tragedie. Se trezește omul! Mărim sedarea! Sedarea, nene! Nu se trezește doamna doctor, poate oprim sedarea, își revine pacientul? Nu! Sedarea”, se arată în materialul publicat de Turnul Sfatului.

Fostul angajat din secția ATI a Spitalului Județean Sibiu a povestit și cazul unei bătrâne care a murit din cauza sedativelor administrate în exces.

A fost o bunică.  Buna Lesia. Cinci zile cu aceeași tensiune și același puls. Constant. Pulsul  de 50 și tensiunea undeva 10, 11, 12, pentru că fiind sedată scade tensiunea, e normal. Și bunica aceasta, brusc, deschidea ochii, crede-mă. Aveam speranță timp de trei zile că o salvăm, că vine cineva și o detubează. Încercăm să vedem, să o conectăm la sonda de la pat. Aceasta se poate detașa și putem vedea dacă scade, crește saturația, azi o lăsăm 20 de minute, mâine 30 de minute și așa normal o putem scoate de acolo. Această bunică a deschis ochii. Mă strângea de mână femeia, deși era sedată. Atât de tare a luptat femeia asta și atât de mult a vrut să trăiască, încât sedarea aia nu și-a făcut efectul. Ce crezi că a spus doctorița rezidentă: deschide ochii? Îi merge Menatin 20 de mililitri, îi merge Propofol două fiole, adică tot 20 de mililitri. Să mai băgăm și 5 miligrame de Midazolam. O fiolă înseamnă 10 mililitri. Din momentul în care i-a pus doctorița noua perfuzie, bunica mea nu a mai deschis ochii. A venit sacul negru a doua zi”, mai arată publicația citată.

Potrivit Europa FM, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a autosesizat în urma apariției articolului respectiv și a anunțat deschiderea unui dosar penal pentru omor.

Unitatea medicală nu a prezentat, până acum, un punct de vedere oficial cu privire la dezvăluirile fostului angajat, anunțând doar o ședință a comitetului director al spitalului.

Categorii: Sănătatea în România, Știri
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea