DEZVĂLUIRI INCREDIBILE DESPRE SISTEMUL ROMÂNESC DE DETECTARE A CUTREMURELOR

România este la un pas să întreacă ţări mult mai avansate din punct de vedere al cercetării în domeniul seismologiei, iar cutremurele mari ar putea fi anunţate chiar şi cu 4 ore înainte de a se produce.

Miercuri seara, la emisiunea Medika-Special s-au făcut dezvăluiri incredibile despre stadiul în care specialiştii români au ajuns în privinţa realizării unui sistem care să detecteze iminenţa producerii unei mişcări telurice importante cu mai multe ore înainte ca seismul să se producă. În cadrul emisiunii s-a explicat că un grup de cercetători de la Universitatea Politehnică Bucureşti, în colaborare cu o companie din Israel, va implenta în România până în vara anului 2020 un ansamblu capabil să descopere iminenţa producerii unui cutremur sever, tehnologie testată deja, în Balcani, în Grecia şi Turcia.

Prezent în platoul Medika Special, rectorul U.P.B., Mihnea Costoiu, a declarat că sistemul a dat până acum rezultate mai mult decât încurajatoare, iar procentul de succes a implementării acestui în ţara noastră ar fi de peste 90 la sută. Costoiu a mai arătat, cu aceeaşi ocazie, şi cum va funcţiona întregul ansamblu si ca :,,acest sistem presupune o colectare a acestor echipamente care vor colecta radiațiile emise de sol de pe suprafața studiată în ionosferă și evident cu modificările care se produc în ionosferă înainte de cutremur, aceste informații sunt prelucrate de un algoritm cu ajutorul inteligenței artificale și se pot oferi informații cu privire la cutremurele care vor să vină, cu o predicție minimă de 4 ore. Vorbim de un demers științific care va furniza date despre cutremurele care or să vină”.

De asemenea, rectorul Mihnea Costoiu a mai susţinut că o suprafață de 2000 de km pătrați din zona Vrancei va fi studiată de anul viitor. Demersul este unul strict științific și va fi derulat în paralel și într-o altă zonă fierbinte a lumii, unde se produc cutremure mari, în California, Statele Unite ale Americii. Vizate sunt cutremurele de peste 5,5 grade pe scara Richter, nivel de la care un seism poate provoca distrugeri însemnate. Deși este vorba despre un
studiu, cercetătorii vor anunța imediat autoritățile în cazul în care aparatura va detecta probabilitatea producerii unui cutremur de magnitudine mare. Iar autoritățile vor avea timp suficient ca să ia măsuri astfel încît seismul să nu declanșeze și alte nenorociri. Oprirea centralei nucleare de la Cernavodă ori sistarea furnizării gazului ar fi două măsuri extrem de importante, de pildă, în astfel de situații, măsuri care în prezent nu pot fi luate decît cu cel mult 30 de secunde înainte să înceapă cutremurul.

În studioul Medika TV a mai fost prezent la discuţii şi profesorul universitar doctor-inginer Anton Hadăr, care şi-a exprimat convingerea că sistemul va fi o mare reuşită românească cu consecinţe extraordinar de pozitive pentru întreaga societate.

Iată întreaga emisiune AICI:

https://www.facebook.com/MedikaTVChannel/videos/2534243079958052/

Ți-ar putea plăcea

De interes