Dezbatere Medika Special: Despre încă un caz în care autoritatea statului a fost sfidată

Cazul tânărului care a furat un bolid de lux şi a traversat aproape jumătate din Bucureşti cu Poliţia pe urme, fiind reţinut în cele din urmă într-un mall din centru, unde se oprise să ceară în căsătorie o vânzătoare, continuă să facă valuri în rândul opiniei publice. Subiectul a fost amplu dezbătut în cadrul emisiunii Medika Special de miercuri seară, moderată de Doru Gheorghiade, iar părerile emise în platou au fost deschise.

De exemplu, Dumitru Cornea, preşedintele S.N.P.P.C., a opinat că o parte de vină o are şi proprietarul maşinii de lux care a lăsat autovehiculul neîncuiat şi cu cheia în contact. “A fost o invitaţie la vals ca să-i spunem aşa. Dar problema de fond este că a pus în pericol siguranţa celor din jur.” La rândul său, psihologul Ovidiu Telegescu: “A fost un gest teribilist şi a vrut să impresioneze pe respectiva domnişoară din mall. Este vorba despre un nivel cultural scăzut.”

Avocatul Gheorghe Moloman a spus că avem de-a face cu un nou “caz în care autoritatea statului a fost sfidată, iar autorul care a fost şi arestat preventiv 30 de zile n-are nici o scuză.”
Mai multe amănunte AICI.

Categorii: Breaking Medika
Ți-ar putea plăcea