DEZBATERE LA MEDIKA TV. Cum ar putea fi creștinați copiii fără a fi expuși pericolelor

Considerată o practică ce ar putea provoca traume copiilor, tot mai mulți părinți cer sfaturile specialiștilor cu privire la felul în care ar putea să-și creștineze copiii, astfel încât Taina Botezului să fie săvârșită fără un impact asupra micuților.

Cazul bebelușului de la Suceava care și-a pierdut viața în urma botezului polarizează din nou societatea românească. În timp ce unii susțin că tradițiile trebuie respectate așa cum prevăd canoanele bisericești, alții consideră că, în cazul Tainei Botezului, ceremonialul religios poate fi oficiat fără ca cei mici să fie scufundați în cristelniță. Tot mai mulți părinți încearcă să găsească soluții în acest sens, pentru a nu-și mai expune copiii la acest ritual.

Asociația noastră consiliază părinții care se adresează către noi cu această întrebare, pentru că sunt mulți părinți, mai ales cei din mediul urban, care au unele întrebări legate de creștinarea copiilor, în sensul în care unii dintre ei își doresc ca acest ritual să fie săvârșit într-un mod mai puțin traumatic pentru copil, pentru că consideră că acest ritual sperie copilul, generează plâns și evită lucrul acesta. Mulți dintre ei ne întreabă dacă nu știm vreun preot la care să meargă și care să fie de acord să facă această creștinare într-un mod mai blând, fără să scufunde copilul, umezind într-adevăr căpșorul sau scufundându-l până la piept fără să-l bage cu capul în apă”, a explicat Ana Maria Măiță, președintele Asociației „Mame pentru mame”, în direct la Medika TV.

Reprezentanții Patriarhiei Române consideră că este esențială respectarea întregului ceremonial care se săvârșește în timpul Tainei Botezului. Mai mult, aceștia explică faptul că procedurile prin care se realizează sunt bine studiate.

Această tragedie trebuie privită ca un caz particular. Ceea ce se spune despre Taina Botezului este că ea în ortodoxie se oficiază conform unor canoane, unor mostre de gândire teologică formate pe o tradiție. Cazul despre care vorbim și care va demonstra că s-a produs din cauza preotului nu ar trebui să se transforme într-o piatră de poticnire pentru noi toți ceilalți, întrucât există inclusiv în școlile teologice o practică liturgică. Taina botezului presupune niște gesturi fizice, ele se exersează”, a precizat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, la Medika TV.

Totodată, în canoanele Bisericii Ortodoxe Române există specificații cu privire la situațiile în care un copil poate fi creștinat altfel decât prin scufundarea în cristelniță. Reprezentanții Patriarhiei Române susțin că astfel de situații precum cea de la Suceava ar putea fi evitate dacă ar exista mai mult dialog între părinți și preoți.

Consider că această consultare între părinți și preoți este esențială și că dacă părinții își formulează această dorință nu cred că preotul ar trebui să se opună într-un mod vehement, tocmai că relația cu Biserica și cu preotul trebuie să fie în zona dialogului”, a adăugat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Reamintim că un bebeluș din Suceava a murit după ce s-a înecat în timpul botezului, o anchetă penală fiind deschisă în acest caz.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes