Dezbatere la Medika TV: Controverse în domeniul medical pe tema valorii punctului de consultație

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a făcut public faptul că majoritatea furnizorilor de servicii medicale au încheiat, începând cu 1 iulie 2024, noile acte adiționale ale contractului cadru. Reprezentanții forurilor medicale atrag atenția că noile documente nu conțin valori ale punctului de consultație pentru ultima perioadă de finanțare a acestui an. Lipsa acestor sume a creat numeroase controverse.

Invitat în studioul Medika TV, dr. Cristian Diaconu, medic primar medicină internă, membru al Asociaţiei Profesionale a Medicilor din Ambulator (APMA) a explicat nemulțumirile profesioniștilor din domeniul sănătății față de lipsa valorii punctului de consultație din noile acte adiționale.

„ În comunicatul CNAS de astăzi se spune că se vor face eforturi substanţiale în trimetrul patru pentru ca  eventual să crească valoarea punctului. Acest lucru ni l-a spus şi doamna preşedinte Hertea, însă noi  ne-am fi dorit să fie o formulare mai asiguratorie pentru noi ca să nu ne trezim cu o scădere a punctului în trimestrul patru, cum a fost pe cale să se întâmple în trimestrul întâi. Se putea găsi o formulare de  genul în trimestrul patru, valoarea punctului nu va scădea, va fi de minim 4,5 cu posibilitate de  creştere. Adică o formulare care să nu promită clar o creştere, dar să fie clar asiguratorie că nu va scădea” a explicat dr. Cristian Diaconu.

Totodată, acesta a atras public atenția cu privire la necesitatea majorării valorilor punctului de consultație, în special pentru medicina de ambulatoriu.

„ Noi avem nevoie de o creştere substanţială a finanţării ambulatoriului de specialitate, pentru că avem probleme grave care s-au permanentizat, care vor avea consecinţe, în curând, şi care se vor vedea cu ochiul liber în curând. Avem jumătate din normele neacoperite, în ţară. Deci ne-ar trebui de două ori mai mulţi medici care să lucreze cu CNAS (…) Avem jumătate din norme neocupate, majoritatea judeţelor sunt deficitare, la majoritatea specialităţilor avem 1-3 medici pe judeţ” a mai spus dr. Cristian Diaconu.

Categorii: Știri
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea
+