Dezbatere la Medika TV – Cât de sigure sunt spitalele românești pentru medici? Dr. Daniel Coriu, președinte CMR: „ Agresiunea în rândul personalului medical este o realitate”

 

Un studiu realizat de Colegiul Medicilor din România arată faptul că medicii nu se simt în siguranță la locul de muncă. Legea Sănătății le dă posibilitatea să se apere abia după ce actul de agresiune a fost comis. Despre prevenția acestor fapte, niciun act normativ nu vorbește. În tot acest timp, doctorii lucrează cu frica în sân.

La „Sistemul Medikal”, emisiune prezentă de Eugenia Foarfecă, tema principală de discuție a fost studiul privind agresiunea medicilor în spitale, realizat de Colegiul Medicilor din România. 10% din cei peste 8000 de medici care au participat la acest studiu susțin că au fost agresați sau că se simt agresați atunci când își exercită profesia. Dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România a declarat, în direct la Medika TV, faptul că: „

Acest studiu l-am realizat la începutul anului și una din întrebări a fost chiar aceasta legată chiar de agresiunea fizică și cea verbală. 10% din medici relatează existența acestui fenomen de agresiune fizică. Este un studiu care are peste 8100 de respondenți. Iar cifra este relevantă din punct de vedere statistic. Psihiatria, ATI, Chirurgia, Pediatria, Urgențele sunt cele mai expuse specialități. Încă de la preluarea mandatului am făcut eforturi să ajut colegii medici. Avem articolul 652 din Legea 95, care abordează exact această problemă: agresiunea verbală și agresiunea fizică asupra corpului medical. Este o lege foarte clară, iar agresorul va fi pedepsit cu amendă și chiar închisoare”. Totuși actul normativ dă posibilitatea medicilor să se apere abia după ce au fost agresați, însă nu specifică nimic despre modul în care acest gen de fapte ar trebui prevenite.

Discuție i s-a alăturat și dr. Hadrian Borcea, șeful UPU-SMURD Bihor. Specialistul a explicat că în zona în care își desfășoară activitatea cele mai multe probleme sunt legate de agresiunea fizică. „ Agresiunea verbală este extrem de frecventă. Am impresia că cel mai înjurat medic este cel coordonator din dispecerat, care preia apelurile și în 60-70% din cazuri apelurile încep cu înjurături. Este greu să iei decizii, chiar dacă persoana respectivă are nevoie de ajutor” a explicat dr. Hadrian Borcea.

Mai mult, în opinia specialistului, cele mai multe acte de agresiune, fizică sau verbală, sunt comise de aparținătorii pacienților, nu de bolnavi. „Agresivitatea apare mai ales în cazul aparținătorilor. Foarte rar se întâmplă ca pacienții să fie cei agresivi. E mai greu de gestionat, o astfel de situație. Există baza legală să apelăm la sprijin după ce s-a întâmplat un act de agresiune fizică. Problema este cum prevenim acest lucru?” a mai spus dr. Hadrian Borcea.

Categorii: Știri
Ți-ar putea plăcea