Descarcă aplicația MedLife și ai 50% discount la orice consultație medicală

Aplicațiile medicale sunt extrem de folositoare pentru monitorizarea stării de sănătate, economisind timp valoros, drumuri inutile și bani.  Dar e important să alegi o aplicație pentru mobil care să te ajute și atunci când cauți cu disperare medicul potrivit sau o programare mai rapidă la un consult de specialitate ori medicamentul prescris pe care nu-l găsesți în mai multe farmacii. Ei bine, aplicația MedLife este exact ceea ce îți trebuie și chiar mai mult decât atât. Te ajută să îți încarci telefonul cu sănătate și să ai parte și de 50% discount pentru o consultație medicală în orice unitate din țară, la orice medic și orice specialitate medicală din rețeaua privată MedLife.

 În general, aplicațiile de sănătate pentru mobil permit utilizatorilor să înregistreze și să urmărească diverse aspecte ale sănătății lor, cum ar fi nivelul de activitate, dieta, somnul, ritmul cardiac cu rolul de-a ști în orice moment care este starea de sănătate și ce au de făcut pentru a o menține. Datele obținute cu ajutorul aplicațiilor pot fi împărtășite cu medicii pentru a primi sfaturi personalizate, pot fi salvate și păstrate în siguranță.

Cu ajutorul aplicației MedLife poți să afli la un click distanță tot ce vrei să știi despre serviciile medicale, unitățile și medicii MedLife și te poți programa rapid. Nu mai este nevoie să aștepți minute în șir să-și răspundă cineva la celălalt capăt al firului, pentru a te programa la un anumit medic sau pentru o consultație medicală. Aplicația este gratuită și disponibilă în Google Play și App Store. Durează mai puțin de 1 minut să-ți faci o programare pentru o consultație în orice unitate MedLife, și în plus, cu ajutorul ei găsești medici buni disponibili să-ți ofere serviciile medicale pe care le cauți.

Dacă ai rude care trăiesc în zone izolate sau persoane apropiate care se deplasează mai greu la medic, aplicația MedLife le este de un real folos, spune-le și lor de ea.

Istoricul medical la zi, în telefon

Dacă ți-ai făcut analize, poți verifica rezultatele acestora pe telefon și le poți salva. Dacă suferi de boli cronice, e bine să ai mereu la tine istoricul tău medical. Dar uneori e dificil să cari dosarele grele cu investigații medicale și analize pe la spitale și doctori. Vestea bună este că aplicația te ajută și îți permite să-ți stochezi în telefon tot istoricul medical și astfel scapi de durerile de coloană din cauza căratului, dar și de stresul că ai uitat rezultatul vreunei investigații acasă. E grozav că poți include chiar și rezultatele obținute din alte centre medicale pentru a putea beneficia de un diagnostic și de un tratament cât mai potrivite nevoilor tale.

Ce trebuie să faci pentru a instala aplicația?

Mai întâi trebuie să-ți descarci aplicația din Google Play sau App Store și să-ți faci cont de client. Te poți conecta cu funcția Face Recognition care îți permite să-ți deblochezi securizat contul, pentru a-l putea completa cu datele tale personale. E mai simplu decât crezi și poți face asta și pentru copiii tăi, dacă la opțiunea “Adaugă aparținător” le creezi un profil. Apoi, te poți bucura de o mulțime de discounturi și beneficii. Până pe 28 martie vei primi 50% discount pentru o consultație, la orice unitate din țară, orice medic de orice specialitate din țară dacă îți descarci aplicația și îți creezi un cont. Avantajul este că îți faci acum contul și beneficiezi de discountul la consultație până pe 30 iunie 2024.

Ce alte beneficii îți mai oferă aplicația

Dacă ai de ridicat rețeta prescrisă de medicul tău de la farmacie sau trebuie să-ți cumperi diverse dispozitive sau produse medicale, nu e nevoie să alergi din farmacie în farmacie. Grație aplicației, poți accesa ClickPharm, site-ul online al farmaciilor MedLife și poți căuta acolo tot ce ai nevoie. În plus, ai la dispoziție opțiuni de livrare a comenzii prin curier sau ridicarea personală din cea mai apropiată farmacie.

Dacă deții un abonament medical corporate, găsești în aplicație discounturi oferite de partenerii MedLife care sunt asociate contului tău. Poți achiziționa exclusiv online abonamente medicale, poți profita de gratuități la consultații și analize medicale. Și dincolo de serviciile exclusiv dedicate sănătății pe care ți le oferă aplicația MedLife, aceasta te ajută să-ți achiți facturile simplu și ușor din confortul căminului tău, fără să mai stai la coadă.

Acest articol este susținut de MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, și își propune să fie o sursă de informare și inspirație pentru o viață sănătoasă și echilibrată.

Sănătatea reprezintă principala sursă de fericire a românilor. La MedLife, fericirea oamenilor ne bucură și ne motivează să oferim soluții medicale la cele mai înalte standarde. Indiferent de specialitate, la MedLife găsești oricând medici buni, a căror expertiză este completată de cele mai avansate tehnologii din domeniul medical și o infrastructură modernă, asigurând o îngrijire personalizată fiecărui pacient.

Află mai multe detalii despre toate serviciile pe www.medlife.ro.

Categorii: Oameni fericiți, medici buni
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea