Cinci defibrilatoare semi-automate au fost montate în mai multe puncte din incinta Aeroportului „Henri Coandă” din Capitală. Totodată, angajați ai instituției au fost instruiți să folosească aparatele. Cursurile au fost organizate de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).
”Începând de astăzi, 21 decembrie a.c., Aeroportul Internaţional “Henri Coandă” Bucureşti devine un loc şi mai sigur. Fiind una dintre locaţiile extrem de tranzitate din Bucureşti, aeroportul beneficiază cu succes de 5 defibrilatoare semi-automate, destinate persoanelor fără pregătire medicală şi care pot salva viaţa unei victime care a suferit un stop cardiorespirator până la sosirea echipajelor medicale de urgenţă”, se arată într-un comunicat de presă al DSU.
Aparatele au fost amplasate în zone strategice din incinta Aeroportului „Henri Coandă” și pot fi manevrate de personal instruit, de către reprezentanții DSU. Aproximativ 70 de angajaţi ai Aeroportului Bucureşti au fost instruiţi de către personalul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi al Fundaţiei pentru S.M.U.R.D., în acordarea primului ajutor în caz de stop cardiorespirator şi utilizarea aparatelor.
Până în acest moment, în regiunea Bucureşti-Ilfov au fost montate 85 de defibrilatoare, urmând ca proiectul să se extindă treptat şi în oraşe precum: Iaşi, Sibiu, Timişoara, Oradea, Constanţa, Cluj-Napoca şi Craiova. Iniţiativa face parte din proiectul naţional «Punct de prim ajutor. Fii salvator!», iniţiat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.