Declarația care aruncă în aer informările GCS: “Numărul de teste e ținut intenționat la un nivel redus, ca să poată fi organizate alegeri în decembrie”

Declarație-bombă făcută de deputatul PSD Bogdan Cojocaru, cel care l-a înlocuit în Camera Deputaților pe cunoscutul medic ieșean Tudor Ciuhodaru, după ce acesta a fost ales în Parlamentul European.

Social democratul susține că numărul de teste este  ținut intenționat la un nivel redus, pentru a putea fi organizate alegeri parlamentare în decembrie, iar că în realitate numărul de îmbolnăviri ar fi cu mult mai mare decât cel raportat de autorități.

Premierul Orban a anunţat chiar la Iaşi că România are posibilitatea să facă 50.000 de teste pe zi. Ce n-a explicat omul din fruntea liberalilor este că mai trebuie să şi vrem să le facem. În realitate, vedem că numărul de teste stagnează la 35-37.000, iar explicaţia este simplă. PNL încearcă să ţină cât mai jos nivelul de teste, pentru a raporta cât mai puţine cazuri confirmate. Întreaga suflare liberală are ca unic scop ţinerea alegerilor parlamentare pe 6 decembrie. Evident că democraţia presupune costuri şi că instalarea unui nou Parlament, pe căi democratice, adică prin alegeri, este ţelul oricărui stat civilizat. Însă nu în orice condiţii şi în niciun caz prin forţarea limitelor”, susține, într-o declarație de presă, deputatul PSD.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, în România a fost atinsă în octombrie capacitatea maximă de testare de la începutul pandemiei. GCS susține că în acest moment în țara noastră se pot face peste 800.000 de teste lunar.

Capacitatea de testare în luna martie a acestui an, la debutul epidemiei în România, era de sub 100 de teste prelucrare în fiecare zi. În luna octombrie a fost atinsă capacitatea de prelucrare a peste 40.000 de teste pe zi. În toată luna martie testele prelucrate au fost 24.654. În prezent sunt efectuate mai multe teste într-o singură zi decât în întreaga lună martie. Capacitatea de testare a fost crescută rapid, de la 24.654 de probe prelucrate în luna martie la 150.720 în luna aprilie. Capacitatea de testare a fost crescută în mod continuu, ajungând la posibilitatea de a efectua, în acest moment, peste 800.000 de teste lunar (în luna octombrie au fost efectuate 823. 057 de teste, iar în luna septembrie 616.745 de teste)”,  se arată într-un comunicat al Grupului de Comunicare Strategică.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes