Accidentul vascular cerebral este o afecțiune foarte gravă, iar transportul pacientului la spital în primele minute de la declanșarea simptomelor este important pentru salvarea vieții acestuia. Pentru a înțelege mai bine modul în care boala acționează, trebuie să detaliem tipurile de accidente vasculare cerebrale.
Principalele tipuri de accidente cerebrale vasculare sunt cel ischemic și hemoragic. Între ele există anumite diferențe esențiale.
„Vorbim de două mari tipuri de accidente vasculare, cele ischemice în care se astupă o arteră și atunci o zonă a creierului nu mai este vascularizată și este preponderent în patologie, cam în două treimi din cazuri” a explicat dr. Mirabela Manea, medic primar neurolog, Doctor în Științe Medicale, Rețeaua privată de Sănătate Regina Maria.
Accidentul vascular cerebral hemoragic este declanșat atunci când o arteră importantă situată la nivelul creierului se rupe.
„Iar o altă parte a accidentului vascular este cel hemoragic, în care artera se rupe în diverse condiții, fie în contextul unui tratament anticoagulant, fie în contextul unei hipertensiuni incorect tratate și creează o hemoragie cerebrală” a mai spus dr. Mirabela Manea.
O altă diferență între cele două tipuri de accidente vasculare cerebrale o reprezintă și posibilitatea de a le trata. Dacă în cazul celui ischemic există mai multe metode terapeutice, în cel al accidentului vascular hemoragic, capacitatea terapeutică este limitată.
„Ambele sunt la fel de grave, însă pentru cele ischemice există mai multe oportunități terapeutice încă din primele minute. Pe când în cele hemoragice suntem limitați din punct de vedere terapeutic, nu avem multe lucruri exceptând controlul tensiunii și al factorilor cardiovasculari” susține dr. Mirabela Manea.
Pentru o viață sănătoasă puteți apela la serviciile specialiștilor din cadrul Rețelei de Sănătate Regina Maria.