De marți, Ministerul Sănătății va publica zilnic evoluția cazurilor de COVID-19

Începând de marți, 12 iulie a.c., Ministerul Sănătății va relua raportarea zilnică a cazurilor de COVID-19, înregistrate pe teritoriul României.

Potrivit unui anunț oficial al instituției, luni va fi prezentat buletinul COVID-19 săptămânal, iar marți, 12 iulie, se vor raportal zilnic toate cazurile înregistrate în țara noastră.

În urmă cu o lună, Ministerul Sănătății a decis să raporteze săptămânal cazurile de COVID-19, numărul pacienților internați sau cel al persoanelor care au pierdut lupta cu boala.

Potrivit Ministerului Sănătății, în intervalul 27 iunie – 3 iulie au fost înregistrate 7.726 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2. 1.307 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes