De ce este nevoie pentru a câștiga bătălia cu pandemia. Mesajul unui deputat din comisia de sănătate

Din cauza luptei cu pandemia, multă lume a trecut cu vederea că pe 21 septembrie se celebrează Ziua mondială a păcii, stabilită în această zi de Adunarea Generală a Națiunilor Unite încă din anul 1981.

Deputatul PSD Georgeta Carmen Holban, membru în comisia de sănătate a Camerei Deputaților, spune că în contextul actual, când lumea întreagă este îngenunchiată din cauza coronavirusului, pacea trebuie să existe în toată lumea ca mult ca oricând.

Sunt convinsă că, pe lângă sănătate, indispensabilă în această perioadă a pandemiei cu noul coronavirus, societatea românească are mare nevoie astăzi şi de pace. Sufletească, spirituală, socială, inclusiv politică!

Este important să fim alături de milioanele de oameni din întreaga lume, care suferă din cauza impactului devastator al violenţei şi al conflictelor, să ne împărtăşim ideile şi planurile pentru a-i ajuta şi a-i sprijini pe cei care, în prezent, au mare nevoie.

Consider că numărul impresionant al deceselor din cauza COVID-19 reprezintă un motiv suficient pentru ca orice alt război şi conflict să înceteze la nivel mondial, indiferent care sunt motivele acestora, deoarece întreaga planetă se află în lupta împotriva stopării coronavirusului, o bătălie pentru viaţă, care deja şi-a luat un tribut prea mare. În aceste condiţii, avem nevoie de o responsabilitate colectivă pentru a solicita încetarea actelor de cruzime şi brutalitate, trebuie să determinăm toate părţile aflate în conflict să depună armele.

Pandemia abătută peste planeta noastră dă un nou sens obiectivului de menţinere a păcii, iar acest deziderat trebuie intensificat prin parteneriatele existente între guverne, societatea civilă, sectorul privat, grupurile religioase şi toţi cei care împărtăşesc ideea. Toţi aceşti parteneri au un rol decisiv de jucat în promovarea progresului social, a protecţiei mediului şi crearea unei lumi stabile şi paşnice”,  a transmis printr-o declarație de presă deputatul PSD Georgeta Carmen Holban.

Tags: , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes