BREAKING MEDIKA Știri

De ce este considerat pacientul de 71 de ani, cu coronavirus, un caz critic

Din cauza comorbidităților existente, cazul pacientului în vârstă de 71 de ani, confirmat miercuri cu infecție cu coronavirus, este considerat unul de dificultate crescută. Scenariul pe care îl iau în considerare autoritățile, în urma evaluărilor medicale, nu exclude un deznodământ tragic în urma evoluției bolii. ”Infecția cu coronavirus îi poate pune viața în pericol pacientului din Suceava!” a fost avertismentul transmis, miercuri seara, de secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Nelu Tătaru, prezent în studioul Medika TV.

”Tot ce înseamnă tratament și terapie intensivă trebuie adaptat acestor comorbidități… Prezintă toate motivele să intervenim un pic mai în forță atât prin lipsa de apărare a  organismului lui, cât și necesitatea lui de internare în Clinica de Boli Infecțioase.El este izolat conform procedurilor pentru infecția cu coronavirus și beneficiază de tratamentul comorbidităților.”

Oficialul din Ministerul Sănătății a explicat și că ancheta epidemiologică vizează identificarea și testarea tuturor persoanelor din autocarul cu care bărbatul a revenit din Italia, dar și a membrilor familiei. Contacții pacientului se limitează la acest cerc întrucât, după revenirea în țară, suceveanul a rămas în izolare la domiciliu.