Sănătatea în România Sfatul specialistului Știri

De ce consideră medicii români oportună revenirea la restricții. „Doar așa pandemia poate fi controlată”

Situația epidemiologică din România nu este deloc favorabilă. De la o zi la alta, cifrele cresc, iar o dată cu ele și presiunea pusă pe sistemul medical. Deși se iau măsuri în ceea ce privește creșterea capacității în spitalele din România, în special în secțiile ATI, măsurile se dovedesc a fi ineficiente.

Medicii consideră că oportun ar fi ca evoluția pandemiei să fie controlată în comunitate. Iar pentru ca acest lucru să fie posibil, este nevoie de implementarea unor noi restricții.

Este necesar să se instituie măsuri de restricție. Sigur, nu va mai fi acel lockdown național, dar pentru zonele de focar va fi. Pentru că știm foarte bine, la începutul săptămânii s-au suplimentat locurile de ATI în București, au fost peste 100 de locuri nou eliberate pentru pacienții cu COVID-19, prin transformarea unor spitale în spitale suport și unele dintre spitalele de urgență au devenit spitale suport în secțiile de ATI. Aceste locuri s-au epuizat deja. Toate locurile din secțiile ATI ale spitalelor suport COVID create la începutul săptămânii sunt epuizate. Mai sunt încă 120 de locuri care vor fi și ele incluse în această strategie. Sunt însă zeci de cazuri în fiecare zi care blochează camerele de gardă. Este foarte posibil ca la un moment dat, oricât am extinde această capacitate de ATI, ea să fie depășită”, a explicat dr. Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul de Urgență Floreasca, în direct la Medika TV.

Specialiștii atrag atenția și cu privire la faptul că o creștere a numărului de îmbolnăviri va genera o creștere a numărului de cazuri grave și a pacienților care vor pierde lupta cu această boală.

La acest moment se știe că 5% dintre pacienții diagnosticați vor dezvolta forme severe care necesită internare la ATI. La 5000 de cazuri pe zi, 5% înseamnă undeva la 250 de cazuri de ATI care vor veni undeva la 7 – 10 zile de la momentul diagnosticului. Dacă mergem pe 250 de pacienți pe zi, întreaga capacitate a sistemului sanitar va fi depășită în 10 – 12 zile. Este obligatoriu să găsim soluții care să scadă numărul pacienților în comunitate. Singura posibilitate de a mai salva ceva în sistemul medical este să controlăm transmiterea în comunitate, prin măsuri restrictive. Este evident acest lucru”, a mai spus dr. Radu Țincu.

Pe de altă parte, specialiștii consideră că implementarea unor restricții ține doar de modul în care mediul politic înțelege necesitatea lor. „Acest lucru am încercat să-l transmit guvernanților. Nu trebuie să se teamă de pierderea electorală. Pentru că dacă vor introduce măsurile restrictive se gândesc că vor pierde electoral. Însă dacă nu vor introduce măsurile restrictive vor muri oameni și tot vor pierde electoral”, a mai spus dr. Radu Țincu.

În momentul de față, în zonele unde incidența cazurilor este peste 3/1000 de locuitori, autoritățile încearcă să controleze pandemia obligând cetățenii să poarte măști de protecție permanent, suspendând activitatea școlilor și pe cea a restaurantelor și instituțiilor de cultură.