DE CE BOLNAVII DE COVID-19 ÎȘI PIERD MIROSUL? Studiul care ar putea revoluționa modul de tratare a bolii

Asemeni unui puzzle, oamenii de știință pun cap la cap toate informațiile pe care le dețin despre infecția cu noul coronavirus și a bolii pe care o provoacă, COVID-19. Specialiștii par să fi găsit răspunsul cu privire la cauzele care determină un simptom comun al bolii: pierderea mirosului.

Potrivit Agerpres, studiul realizat de oamenii de știință ai Universității John Hopkins, SUA, publicat recent în European Respiratory Journal, a fost efectuat pe eșantioane de țesut nazal prelevate chirurgical de la 23 de pacienți.

În urma analizei, s-a constatat că în țesutul nazal al persoanelor infectate există un nivel ridicat al enzimei care reprezintă punctul de intrare al noului coronavirus în celulele persoanelor infectate. Este vorba despre enzima de conversie a angiotensinei 2 (ACE – 2).

Rezultatele au scos la iveală că zona nasului constituie locul în care noul coronavirusul reușește să ajungă în corpul uman”, precizează Mengfei Chen, unul dintre coordonatorii studiului.

Conform cercetării, dacă virusul utilizează celulele din nas pentru a intra în corp, ar putea fi dezvoltate o serie de medicamente antivirale administrate direct în nas. „Putem aborda infecția prin terapii antivirale administrate prin nas”, susține Andrew Lane, coautor al studiului.

Tags: , , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes