De azi începe vaccinarea anti-COVID în toată țara. Câte cadre medicale s-au imunizat până acum

Azi începe vaccinarea anti-COVID-19 în peste 90% din centrele de vaccinare din România în care vor fi imunizate cadrele medicale, iar autoritățile estimează că se va ajunge la vaccinarea zilnică a circa 20.000 de persoane.

Campania de vaccinare a început, oficial, pe 27 decembrie, în 10 spitale de boli infecțioase din țară, iar până acum au primit prima doză de vaccin 13.596 de persoane.

Potrivit informațiilor oficiale, din cei peste 13.500 de medici și asistenți medicali care au făcut vaccinul, doar 37 au raportat reacții, care intră în categoria celor minore și comune. 7 dintre ele s-au manifestat prin durere la locul injectării, iar 30 de reacții au fost generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie).

Trebuie menţionat că astăzi avem 13.200 de persoane vaccinate şi încă un lucru foarte important, activitatea de vaccinare a fost începută într-un număr relativ mic de centre de vaccinare. Sunt circa 47 de centre de vaccinare care au avut activitate în aceste ultime zile, începând cu primele 10 centre din acele unităţi medicale de linie 1 şi ulterior au intrat în activitate şi celelalte centre de vaccinare. Însă de luni, din 4 ianuarie, activitatea va fi începută în peste 90% din cele 370 de centre de vaccinare destinate pentru personalul medical, ceea ce ar trebui să ne asigure o imagine reală a ratei de vaccinare din România. Eu cred că numărul va fi mult mai mare şi vom reuşi să acoperim într-un timp relativ scurt cel puţin până la jumătatea lunii ianuarie mare parte din personalul medico-social (…) Din 4 – 5 –  6 ianuarie ar trebui să avem cel puţin 20.000 de persoane vaccinate pe zi”, a declarat medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.

Potrivit acestuia, dat fiind ritmul alert de imunizare, sunt toate premisele ca a doua etapă de vaccinare să înceapă mai devreme decât se estimase inițial, adică din a doua jumătate a lunii ianuarie.

Trebuie să ţinem cont pe de-o parte de disponibilitatea vaccinurilor. Se poate accelera, pentru că în etapa a doua sunt prevăzute circa 900 de centre de vaccinare. Ori aceste 900 de centre de vaccinare sunt special destinate pentru etapa a doua şi ulterior, bineînţeles, pentru etapa a treia, dar mare parte din centrele în momentul de faţă înfiinţate în unităţile medicale vor rămâne mai departe active şi vor deservi personalul cu boli cronice, persoanele vulnerabile în imediat ce urmează etapa a doua. Deci, din acest punct de vedere, ritmul de vaccinare ar trebui să fie unul satisfăcător. Important este să avem o disponibilitate suficient de mare a vaccinului, pentru că avem un calendar de livrare săptămânal, cel puţin pentru vaccinurile de la compania Pfizer. S-au contractat din partea României circa 8,5 milioane de doze pentru prima etapă, practic pentru primul contract”, a mai explicat col. dr. Valeriu Gheorghiță, citat de Agerpres.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes