DE ANUL ACESTA, ÎNCĂ O ZI NAȚIONALĂ: 17 noiembrie, declarată Ziua Națională a Copilului Prematur din România

Ziua de 17 noiembrie a fost declarată Ziua Naţională a Copilului Prematur din România, Parlamentul adoptând o lege în acest sens.

Potrivit deputatului PSD Cristina Elena Dinu, care este membru în comisia de sănătate a Camerei Deputaților, inițiator al legii, actul normative a fost adoptat pentru a atrage atenţia asupra importanţei acţiunilor concertate ale factorilor de decizie în vederea scăderii fenomenului copiilor prematuri.

Potrivit actului normativ, Ziua Naţională a copilului prematur va fi marcată de autorităţile centrale şi locale ale statului, precum şi de organizaţiile non-guvernamentale, prin organizarea unor evenimente dedicate copiilor prematuri. De asemenea, legea prevede ca în săptămâna în care se celebrează ziua de 17 noiembrie, Ministerul Sănătăţii să prezinte în faţa comisiilor reunite de sănătate şi familie ale Senatului şi Camerei Deputaţilor un raport privind situaţia copiilor prematuri din România, precum şi evoluţiile fenomenului, progresele înregistrate şi demersurile privind reducerea acestuia.

Am iniţiat această lege din considerentul că România este pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte numărul copiilor prematuri, acesta fiind de 2,4 ori mai mare decât media europeană. Datele statisticile indică o situaţie îngrijorătoare din acest punct de vedere: jumătate din copiii născuţi înainte de termen nu supravieţuiesc, deoarece sunt prea mici pentru a-şi putea menţine temperatura corpului, ritmul cardiac sau respiraţiile. O naştere prematură înseamnă o luptă contra-cronometru: fiecare gram în plus este o victorie şi fiecare respiraţie neasistată oferă speranţe de viaţă pentru copii şi părinţi. Din nefericire, lipsa infrastructurii specializate şi a unor incubatoare moderne suficiente din maternităţile României sunt, de asemenea, cauze decisive care opresc dezvoltarea micuţilor născuţi premature”,  arată inițiatorul legii, Cristina Elena Dinu, într-un comunicat de presă.

Parlamentara social-democrată își exprimă speranța că lucrurile se vor schimba odată adoptată această lege.

În ciuda eforturilor din ultima perioadă, în România ratele mortalităţii infantile şi ale naşterilor premature rămân, din păcate, la un nivel foarte ridicat. Îngrijirea atentă a acestor copii, precum şi prevenirea prematurităţii, trebuie să devină provocări şi preocupări pentru întreaga societate, iar diminuarea acestor fenomene alarmante este posibilă doar printr-o colaborare eficientă între toţi decidenţii, comunitatea medicală, familia şi societatea civilă. Acesta este principalul scop al legii privind instituirea zilei de 17 noiembrie ca Ziua Naţională a Copilului Prematur din România şi sunt convinsă că împreună putem reuşi”,  se mai arată în comunicatul semnat de Cristina Elena Dinu, deputat PSD, membru în comisia de sănătate și inițiator al legii.

Tags: , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes