Pandemia de coronavirus a închis cabinetele stomatologice din cauza riscului major la care erau expuși medicii în timpul consultațiilor, însă pentru că starea de urgență se prelungește cu încă o lună e nevoie de soluții pentru pacienții ale căror probleme medicale nu mai suportă amânarea. Urgențe care în unele județe pot fi rezolvate în cabinetele de la nivelul spitalelor județene, acolo unde ele există. Dar care sunt aceste urgențe pentru care românii pot merge în aceste cabinete stomatologice ? Prezent în emisiunea Medika Special de la Medika Tv, prof. Ecaterina Ionescu, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România a explicat clar pentru ce se pot prezenta românii la stomatolog, în aceste vremuri când suntem în plină pandemie de coronavirus.
”E nevoie de îngrijiri medicale imediate pentru durere, infecție, sângerare. Legat de durere, nu orice durere este considerată o urgență stomatologică. O durere care cedează la analgezicele obișnuite nu poate fi considerată o urgență(..) Există în profesia noastră anumite proceduri care generează aerosoli, aerosolizarea picăturilor de salivă poate contamina spațiul în care lucrăm. În situația în care ne aflăm, e clar că trebuie să ne limităm activitatea doar la urgențele stomatologice. Aș vrea să înțeleagă și colegii mei, medici, dar și pacienții, că la acest moment e nevoie de a cântări, de a justifica urgența stomatologică. E nevoie să se trateze doar situațiile de urgență stomatologică, să nu se transforme dorința de a face un tratament într-o urgență stomatologică. Iar unde există urgențe să nu fie tratate cu superficialitate”, a explicat prof. Ecaterina Ionescu.
Președintele Colegiului Medicilor Stomatologi a adăugat la Medika Tv că urgențele medicale ar trebui să se acorde la nivelul Unităților de Primiri Urgențe diun spitale 24 de ore din 24, 7 zile din 7, însă nu în toate județele se regăsește această situație. Ba mai mult decât atât, cabinetele stomatologice din spitale nu sunt întotdeauna atât de dotate cum sunt cele din privat, în ziua de astăzi, pentru că în România ultimilor ani nu s-a investit în cabinete dentare de stat în condițiile în care s-a ajuns ca mediul privat să asigure mare parte din această ramură a medicinei. Pe de–o parte nu sunt dotări, pe de altă parte e o problemă de personal.
”În foarte puține spitale sunt întrunite toate condițiile și resursa umană și dotarea și asigurarea corespunzătoare a echipamentului. Acum, orice pacient care trebuie tratat trebuie privit ca un purtător COVID 19. În București, urgențele sunt asigurate la Spitalul Prof. Dr. Dan Theodorescu, spital care asigură urgențele majoritar stomatologice pe București. La cabinetul Matei Balș se tratează cu voluntari cei cu coronavirus care au probleme stomatologice. Nevoia de a asigura urgențele, dar și de a nu supraaglomera UPU-rile ne –a făcut să luăm decizia la nivelul Colegiului ca să identificăm și alte entități private sau de stat care să îndeplinească cumulativ toate aceste condiții și am avut marea surpriză că au răspuns foarte prompt colegii din județe. Pacienții trebuie să știe că nu i-am abandonat, nici pe ei și nici profesia.”, a mai declarat prof. Ionescu.
Președintele Colegiului Medicilor Stomatologi a adăugat că Direcțiile de Sănătate Publică au avizat până acum redeschiderea în marile localitățile a câte cel puțin unui cabinet în care pot fi rezolvate urgențele stomatologice.
”Am solicitat să identificăm și alte entități care pot asigura în condiții foarte corecte de igienă și dotare, am convenit să dăm acordul de principiu, așa cum ne obligă legea, dar autorizarea sanitară de funcționare cu atat mai mult acum trebuie să fie dată de DSP. Sunt DSP-uri cu care putem conlucra, i-am rugat pe toți colegii să lăsăm orgoliile de-o parte, nu de timpul orgoliilor și al competiției. Unele DSP-uri au conlucrat cu noi și au rezolvat lucrurile cu rapiditate, altele sunt paralizate, nu știu ce să facă. Sunt unele direcții care aruncă responsabilitatea pe stomatologi. Nu-și poate asuma responsabilitatea circuitelor și a verificărilor un stomatolog, cu atât mai mult în aceste vremuri”, a mai declarat la Medika Tv, prof. Ecaterina Ionescu.
Tot la Medika Tv, a fost dat exemplul unei clinici private performante din Brașov, care a ales să rezolze gratuit, în această grea perioadă, urgențele medicale ale cetățenilor.