Cum vor funcționa listele de așteptare pentru vaccinarea populației generale

După cum a anunțat anterior CNCAV, din 15 martie vor fi disponibile în platforma de programare pentru vaccinarea anti-COVID liste de așteptare pentru imunizarea populației generale, din a treia etapă.

Într-o conferință de presă, șeful campaniei de vaccinare a detaliat modul în care vor funcționa aceste liste.

În ce va consta această listă de aşteptare? Practic modalitatea de înscriere a persoanelor în platformă rămâne similară cu programarea care s-a derulat până la acest moment. Fiecare persoană în momentul în care intră şi îşi crează un cont, va alege opţiunea de a se programa în această listă de aşteptare prin alegerea unui centru de vaccinare. Practic fiecare centru de vaccinare va avea o listă de aşteptare. Persoana respectivă, respectând aceeaşi modalitate, selectând categoria din care face parte va trece în această listă de aşteptare. În momentul în care în respectivul centru de vaccinare vor fi locuri disponibile, persoana va fi notificată prin sms şi email şi va avea la dispoziţie acel loc liber pentru 24 de ore, timp în care va confirma programarea. Practic, etapa ulterioară a acestei notificări este foarte simplă, doar va salva şi va confirma că într-adevăr doreşte programarea în respectivul centru de vaccinare”, a explicat col. dr. Valeriu Gheorghiță.

Înscrierea pe listele de așteptare este foarte importantă, pentru că numai persoanele înscrise vor putea vizualiza locurile disponibile.  

După data de 15 martie centrele de vaccinare vor putea fi vizualizate doar din lista de aşteptare, ele vor ajunge la interfaţa persoanelor care sunt listate şi nu mai sunt vizibile pentru celelalte persoane care intră practic şi vor dori să găsească un loc liber. De ce? Pentru că platforma este de aşa natură încât va notifica în primul rând persoanele care se află în lista de aşteptare, drept pentru care ne aşteptăm ca aceste locuri să fie ocupate în mod deosebit din lista de aşteptare. Practic după data de 15 martie noi ne dorim şi vom încuraja evident programarea prin această listă de aşteptare”, a mai spus șeful CNCAV.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes