Sănătatea în România Știri

CUM VA AVEA LOC ADMITEREA LA UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE DIN IAȘI. Organizarea examenului e fără precedent

Din cauza pandemiei, multe universități din țară au renunțat anul acesta la examene și organizează admiterea online, pe bază de dosare. Există însă facultăți care nu pot renunța la examenul de admitere, chiar dacă asta presupune un efort colosal.

Este și cazul Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași, care va organiza admiterea în condiții cu totul speciale.

Potrivit Ziarul de Iași, care publică un amplu material legat de efortul pe care îl presupune organizarea examenului, admiterea se va desfășura într-un număr impresionant de săli – 110, UMF Iași având sprijinul altor trei universități din oraș în acest sens.  

Practic, într-un amfiteatru nu vor fi decât 20-30 de candidați, iar examenul se va desfășura la Universitatea de Medicină și Farmacie, Universitatea Tehnică, Universitatea “Al. I. Cuza” și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară.

Pe lângă numărul record de săli și amfiteatre în care va avea loc examenul, un alt record vizează implicarea profesorilor universitari în organizare. 600 de profesori se vor afla în mijlocul candidaților, pentru a-I supraveghea.

Examenul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi va avea loc pe 26 iulie. UMF Iași scoate la concurs 2.085 de locuri și se estimează că numai pe locurile cu predare în limba română vor fi 2600 de candidați.