De la 1 iulie va intra în vigoare noul contract-cadru privind acordarea asistenţei medicale, care prevede un pachet de prevenţie, a cărui ţintă principală este reprezentată de adulţii de peste 40 de ani.
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Adrian Gheorghe, a explicat într-o conferință de presă pachet va include trei consultaţii: una de evaluare a factorilor de risc, una de intervenţie și o consultaţie de monitorizare.
“Urmărim să facem paşi fermi către inversarea piramidei serviciilor de asistenţă medicală, în sensul creşterii ponderilor serviciilor acordate în segmentul de prespital. Vrem să creştem ponderea serviciilor acordate la nivelul medicinei primare şi al ambulatoriului de specialitate. Este vorba despre un pachet comprehensiv de prevenţie care are ca ţintă principală adulţii peste 40 de ani. Acest pachet cuprinde trei componente care sunt interdependente. Sunt de fapt trei consultaţii grupate. Prima consultaţie este una de evaluare a factorilor de risc ai pacientului. A doua consultaţie este una prin care medicul efectuează ceea ce se numeşte intervenţia asupra factorilor de risc. A treia consultaţie este una de monitorizare. Modul în care vor fi decontate aceste consultaţii este de aşa natură încât să stimuleze livrarea acestui pachet în întregul său“, a explicat președintele CNAS.
Noul contract-cadru mai prevede și o creștere a numărului de consultaţii la domiciliu acordate bolnavilor cronici de medicii de familie. Astfel, un pacient cronic va putea beneficia de consultație la domiciliu o dată de lună, față de patru pe an, cât este în prezent. Mai mult, pe perioada stării de alertă, numărul consultațiilor poate ajunge și la două pe lună.
În plus, medicii de familie vor putea acorda și servicii medicale noi.
“Aceste servicii se referă la spirometrie, măsurarea ambulatorie a tensiuni arteriale timp de 24 de ore (monitorizare holter), măsurarea indicelui de presiune gleznă-braţ, precum şi efectuarea şi interpretarea electrocardiogramei pentru monitorizarea bolilor cardiovasculare confirmate“, a explicat Adrian Gheorghe.
Noul contract-cadru face referire și la persoanele care au trecut prin infecția cu noul coronavirus.
“Un punct important se referă la pacienţii care au trecut prin infecţia cu SARS-COV-2. Având în vedere efectele pe termen lung constatate la pacienţii infectaţi care au trecut prin boala COVID-19, în special la nivel pulmonar şi cardiac, medicii specialişti cardiologi şi pneumologi vor putea recomanda acestor pacienţi servicii conexe actului medical furnizate de fizioterapeuţi, precum şi de psihologi în specialitatea psihologie clinică-consiliere psihologică şi psihoterapie“, a mai spus președintele CNAS.