Cum se vor deschide cabinetele stomatologice după 15 mai. Sunt necesare investiții de 15.000 euro. Acuzații pentru Colegiul Medicilor

Într-un interviu acordat jurnalistului Ion Cristoiu, preluat și difuzat de Medika Tv, Dragoș Slăvescu, medic primar Chirurgie Oro-Maxilo-Facială, Stomatologie, atrage atenția asupra situației grave în care se află medicii stomatologi, care nu-și pot desfășura activitatea în această perioadă, dar care riscă să nu poată lucra nici după 15 mai, când vor trebui să-și doteze cabinetele cu totul felul de echipamente, investițiile prognozate fiind de circa 10-15 mii de euro. Dr. Slăvescu acuză Colegiul Medicilor Stomatologi că în loc să sprijine breasla, mai mult a pus bețe în roate dentiștilor, în detrimentul pacienților cărora li s-ar îngrădi dreptul la sănătate. Dincolo de aceste aspecte, important pentru stomatologi, dar mai ales pentru pacienți este ceea ce se va întâmpla după 15 mai, atunci când guvernanții au anunțat relaxarea măsurilor, inclusiv deschiderea cabinetelor stomatologice.

Invitatul jurnalistului Ion Cristoiu, dr. Dragoș Slăvescu, are un mesaj ferm la adresa Colegiului Medicilor Stomatologi, instituție pe care o acuză că în loc să-i sprijine pe stomatologii care și-au manifestat dorința de a lucra în prima linie, în pandemia de coronavirus, a blocat activitatea cabinetelor, ceea ce a făcut ca pacienții să fie nevoiți de două luni încoace să ignore durerile de dinți sau de măsele, pentru că, de pildă, o astfel de problemă nu se încadrează în categoria celor 10 urgențe stomatologice, reglementate, pentru a fi rezolvată acum.
Medicul stomatolog susține că, potrivit ordonanței militare 2, cabinetele stomatologice puteau rezolva urgențele, însă o completare a Colegiului Medicilor Stomatologi a blocat activitatea cabinetelor, stabilind că aceste activități pot fi efectuate în timpul stării de urgență, doar în cabinetele existente la nivelul spitalelor județene.
”După cum se cunoaște ca urmare a Ordonanței Militare nr .2 / 21.03.2020 , statul român, în numele binelui și a siguranței sănătății cetățeanului român – ce sunt primordiale , sub motivul prevenirii și limitării infecției cu SARS-COV-2 , suspendă temporar, dar în mod expres , activitatea tuturor clinicilor/cabinetelor de stomatologie, prin excepție fiind permise numai intervențiile stomatologice de urgență. În completare, ordonanța militară NU vine cu nicio precizare sau reglementare în acest sens, lăsând a se înțelege că orice unitate medicală autorizată de Ministerul Sănătății/ DSP poate efectua aceste tratamente de urgență fară a avea nevoie de noi reglementări, mai ales că natura specialității noastre este cu risc , datorată expunerii la agenți biologici prin contactul direct cu pacienții și cu produsele biologice contaminate. Interesant este că în data de 22 martie, Colegiul Medicilor Stomatologi din România, elaborează un set de recomandări pentru activitatea stomatologică de urgență, încercând în același timp să definească ce înseamnă urgență stomatologică, de parcă noi, medicii , am fi debutanți în acest domeniu și incapabili să discernem pericolul, gravitatea unei pandemii , metodele specifice de lucru , cu alte cuvinte n-am fi pregătiți corespunzător de vestita Școala Românească a căror absolvenți sunt apreciați în toată lumea.”, spune dr. Slăvescu, aspecte relatate și într-o scrisoare deschisă adresată Ministerului de Interne, Ministerului Sănătății și președintelui Academiei Române.

Dincolo de aceste nemulțumiri pe care dr. Slăvescu și le-a exprimat vis-a-vis de lipsa sprijinului pe care stomatologii îl așteptau de la Colegiul Medicilor, cadrul medical a dezvăluit în interviul, realizat de jurnalistul Ion Cristoiu, că și-a dorit să lucreze în această perioadă, a făcut o serie de demersuri pentru a-și putea deschide cabinetul pentru urgențe, însă până acum nu a primit undă verde de la DSP, deși unitatea sa este dotată cu toate cele necesare:
Am primit brusc de la Colegiul Medicilor o informare prin care ni se spune că dacă vrem ca unitățile noastre sa deservească urgențele medicale trebuie să urmăm mai mulți pași, să fim avizați de către Direcția de Sănătate Publică. Așadar, avem interzis să defășurăm urgențe medicale, putem însă obține un așa zis aviz temporar de la DSP. Trebuie să avem niște metode specifice de protecție, halate, măști, să păstram distanțarea socială în sălile de așteptare, triajul epidemiologic al pacienților, să avem un nebulizator. Fără el nu avem voie să practicăm urgențele. Înțeleg că sunt reguli de aur care au funcționat în aceste vremuri și care se vor împământeni și pe viitor. Am încercat să urmez pașii. Am făcut declarație pe propria răspundere la Colegiul Medicilor Stomatologi că vreau să fiu în linia întâi, să ajut pacientul și Țara Românească, fără să cer vreun leu pacientului. Al doilea pas –am primit răspunsul că sunt trecut în registrul unic al cabinetelor care vor fi aprobate. Acum sunt la poziția 60 și ceva și scrie acolo neaprobat, trebuie să merg la DSP să mă supraavizeze.”

Dr. Slăvescu atrage atenția că multe dintre cabinetele stomatologice nu vor putea funcționa după 15 mai.

” Majoritatea cabinetelor sunt la parterul blocurilor, nu sunt toate clinici mari, multinaționale, care creează rețele la nivel național. Ele respectă toate normele, dar nu vor putea, din punctul nostru de vedere, îndeplini toate normele viitoare. Cea mai mare parte a acestor cabinete s-ar putea să nu mai poată să funcționeze dacă nu respectă regulile de aur li vor trebui să se reavizeze ”, a spus dr. Slăvescu. Iar o astfel de reavizare i-ar putea costa între 10 și 15 mii de euro.

Dar, dr. Slăvescu a vorbit și despre ce-i așteaptă pe pacienți după 15 mai:
”Noi, doctorii stomatologi o să fim ca niște marțieni în jurul dvs. O să fim echipați cu acele costume, o să vă impresionăm, zici că lucrăm în zona crepusculară. Vom stropi cu totul felul de substanțe în jur. Există și varianta ca și dacă după 15 să fie rezolvate tot numai urgențele să vă tratăm din priviri și să vă spunem că nu vă încadrați la tipul de urgență, așa cum a stabilit Colegiul Medicilor. La final, vă vom spune că vă costă între 300 și 1000 de lei, chiar dacă nu v-am făcut nimic, că nu sunteți urgență, doar că ne am pus acele costume cu care v- am impresionat”.

Dr. Slăvescu a adăugat că după 15 mai un medic dentist nu va putea trata pe zi mai mult de 2-3 bolnavi, dat fiind timpul care trebuie să se scurgă și operațiunile de dezinfecție ce trebuie realizate după fiecare pacient în parte.

”Ne învârtim intr-un cerc si pacientul suferă în continuare și e debusolat, e un haos, și e risc să ajungem în colaps. Lucrări, cred că, nu vom avea voie să facem nici după 15 mai. După 15 mai, foarte probabil, vom rezolva numai urgențele. Ce se întâmplă în România nu se întâmplă în Germania, în Franța, nu se întâmplă în Israel, am vorbit cu colegi care au cabinete micuțe acolo și le-au adaptat la noile condiții care sunt normale, nu sunt aberante. Noi trebuie să tratăm un suspect de coronavirus ca și cum ar fi unul cu hepatită B, C sau HIV, ceea ce facem deja de multă vreme. De ce ne tratează domnii profesori ca pe niște ageamii, ca pe începători, chiar nu aveți încredere în medicii pe care i-ați format, domnilor profesori”, spune în încheiere dr. Slăvescu.

Recent, președintele Klaus Iohannis a anunțat relaxarea măsurilor impuse din cauza coronavirusului, astfel că din 15 mai, cabinetele stomatologice, altele decât cele de la nivelul spitalelor, în care au fost rezolvate până acum urgențele, vor fi redeschise.

Pentru început, pacienții vor trebui să-și facă o programare, iar la programare trebuie avut grijă să se realizeze și o distanțare orară a consultațiilor. Obligatoriu, la intrarea în cabinet, pacienților li se va lua temperatura. Sălile de așteptare și circuitul individual al pacientului trebuie bine gestionate. Nu se va mai pune problema prezenței mai multor persoane: o singură persoană, fără însoțitor, cu excepția cazurilor în care este vorba despre un minor sau o persoană cu dizabilități.

Medicul va trebui să aibă echipament adecvat tipului de pacient pe care îl tratează: viziera, ochelarii, capelina, botoșeii, combinezonul sunt obligatorii. La fel, halatul impermeabil care să protejeze. Toate manoperele trebuie realizate cu multă precauție. Sala va trebui decontaminată între manopere.

Pacienții care au Covid-19 dar sunt asimptomatici vor fi dirijați către serviciile de primiri-urgențe de la spitalele regionale sau ale celor care au servicii specializate pentru astfel de pacienți.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes