CUM POATE FI DEPĂȘITĂ CRIZA PATURILOR DE TERAPIE INTENSIVĂ. Ce spun specialiștii

Numărul mare de bolnavi de COVID-19 pune mare presiune pe sistemul medical, mai ales în ceea ce privește tratarea pacienților cu forme grave ale bolii. România are cel mai slab sistem de Anestezie și Terapie Intensivă, atât din punct de vedere al dotărilor, cât și al lipsei de personal medical specializat. Chiar și în aceste condiții, medicii vin cu soluții pentru a putea oferi îngrijiri pacienților aflați în stare critică.

Invitat în platoul emisiunii „Medika Special”, dr. Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul de Urgență Floreasca, a explicat că una dintre soluții ar fi transformarea spitalelor generaliste din București în spitale suport COVID-19, iar aceste unități să-și pună la dispoziție secțiile ATI pe care le au:

Situația e gravă, iar Bucureștiul va trebui să găsească rapid soluții. Spuneam că trebuie deschise alte secții de Terapie Intensivă, în alte spitale. Va trebui ca aceste spitale să treacă din spitale generale în spitale suport COVID-19 și să asigure terapia intensivă a acestor pacienți”, a opinat dr. Radu Țincu.

Totodată, medicul este de părere că soluția transferului pacienților critici către alte spitale, pusă în practică în aceste momente, nu este cea mai bună pentru pacienți. „Nu se poate întâmpla decât un singur lucru decât să-i putem transfera către spitale de vecinătate sau către spitale la mai mare distanță. Dar acest lucru nu reprezintă o soluție, este tot o soluție pe termen scurt. Este o soluție atâta timp cât se menține această distribuție inegală la nivelul țării, pentru că la un moment dat, când creșterile vor fi naționale, nu mai poți face acest lucru” a mai spus dr. Radu Țincu.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes