Cum încearcă administratorii celui mai mare spital din Buzău să atragă medicii specialiști

Spitalul Județean de Urgență Buzău, cel mai mare spital din județ, se confruntă cu ani buni cu lipsa medicilor specialiști. Unitatea de Primiri Urgențe, Cardiologia sau secția ATI sunt punctele nevralgice ale unității medicale. Administrația județeană a conceput o nouă strategie prin care speră să-i atragă pe medici la spitalul din Buzău. Proiectul de hotărâre urmează să fie dezbătut pe data de 11 mai, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Buzău.

Principala prevedere a hotărârii pe care administrația județeană din Buzău speră să o adopte astfel încât să-i atragă pe medici se referă la stimulentele financiare oferite specialiștilor. În acest moment, medicii care se angajează în Spitalul Judeţean de Urgenţă primesc stimulente financiare, la nivelul a două salarii minime brute lunar pentru o perioadă de 6 luni de la data angajării. În schimb, la încheierea contractului individual de muncă, beneficiarii semnează un angajament că vor profesa în Spitalul Judeţean cel puțin doi ani, în caz contrar fiind obligați să restituie sumele încasate.

Acum, autoritățile schimbă strategia și trec pe lista beneficiarilor de stimulente noi categorii de personal. Mai exact, reprezentanții Spitalului Județean propun ca astfel de stimulente, în limita a cel mult două salarii minime brute, să fie acordate și medicilor care nu sunt angajați ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău dar care fac gărzi în spital. Cuantumul minim sau maxim al stimulentului financiar se aprobă de Consiliul de Administrație.

Potrivit sansanews.ro, în referatul care însoțește acest proiect de hotărâre se arată că “Ceea ce se adaugă în forma actualizată este posibilitatea acordării de stimulente financiare medicilor care, nefiind angajați ai Spitalului Județean, acceptă să efectueze gărzi pe secțiile medicale deficitare din punct de vederea personalului medical. Această situație a devenit destul de frecventă în unitatea medicală în condițiile în care la concursurile organizate pentru ocuparea unor posturi de medici specialiști/primari participarea a fost foarte, foarte redusă.“

Corectat cu https://www.corrector.co/ro/

Categorii: Sănătatea în România, Știri
Tags: ,
Ți-ar putea plăcea