Cum i-a afectat pandemia pe bătrânii din România. Record de apeluri, în 2020, la Telefonul Vârstnicului

Telefonul Vârstnicului, un program de sprijin și consiliere pentru persoanele în vârstă, derulat de Fundația Regală Margareta a României, a înregistrat anul trecut un adevărat record.

În 2020 s-au înregistrat peste 16.500 de apeluri de la bătrâni, de 3 ori mai multe decât în anul precedent. Este vorba în principal despre persoane singure, care nu aveau la cine să apeleze pentru ajutor, inclusiv în perioadele de izolare. Cel puțin 3000 dintre apelanți au sunat pentru prima oară la Telefonul Vârstnicului.

Din păcate, seniorii sunt și acum destul de anxioși din cauza pandemiei. Noi am încercat să găsim soluții și să-i încurajăm, inclusiv să facă mișcare. Foarte mulți bătrâni aveau probleme de sănătate și îi încurajam măcar să coboare un etaj. Am înființat și un serviciu de consiliere psihologică și s-au înscris 10 psihologi voluntari”, a declarat, la Europa FM, coordonatoarea programului Telefonul Vârstnicului, Roxana Molocea.

Potrivit acesteia, cele mai multe apeluri au venit din mediul rural și din zona București – Ilfov, iar cei mai mulți bătrâni care au sunat la Telefonul Vârstnicului au între 70 și 80 de ani.

Categorii: Stil de viață, Știri
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea