Cum gestionăm corect boala COVID-19. Comportamentele nesănătoase din cauza cărora putem ajunge la ATI

Teama generată de o posibilă infecție cu SARS-CoV-2 îi face pe unii bolnavi să acționeze în mod iresponsabil. Medicii trag un semnal de alarmă și-i îndeamnă pe toți cei diagnosticați cu boala COVID-19 să asculte de sfaturile lor.

Pe lângă valul mare de bolnavi, medicii care luptă astăzi cu pandemia trebuie să facă față și negării unora dintre pacienți. Mulți dintre cei care prezintă simptome specifice bolii consideră că nu se pot îmbolnăvi, refuză tratamentul și indicațiile specialiștilor, continuând să răspândească virusul. „Din păcate sunt mentalități cu care trebuie să lucrăm și să luptăm cu ele. Din păcate, de multe ori suntem prea egoiști. Cunosc persoane care bănuiau că au infecție SARS-CoV-2, dar nu se testau pentru că mai aveau ceva de făcut, mai aveau un lucru de rezolvat, perioadă în care, nefiind diagnosticate sau izolate, puteau transmite boala”, a precizat dr. Virgil Musta, șeful Secției II a Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, în direct la Medika TV.

De asemenea, medicii trag un semnal de alarmă și în privința automedicației. Specialiștii spun că mulți pacienți preferă să discute despre alternativele terapeutice cu persoane vindecate de COVID-19, refuzând practic să ceară sfatul unui medic care poate prescrie o terapie corespunzătoare. „Automedicația este foarte frecventă la noi. Anticoagulantele, corticoterapia și antibioticele. Nu se mai găsesc anumite medicamente în farmacii, oamenii și-au făcut stocuri acasă, pentru a fi siguri că dacă se îmbolnăvesc să aibă respectivele medicamente. În momentul în care se îmbolnăvesc apelează la un sfat al vecinului sau al unei cunoștințe care a avut deja boala, fără a apela la medicii specialiști”, a mai spus dr. Virgil Musta.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes