Cum funcționează vaccinul Moderna, cel de-al doilea aprobat la nivelul Uniunii Europene

Statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, vor primi în curând un nou vaccin anti-COVID, în afara celui produs de Pfizer & BioNTech. Este vorba despre vaccinul produs de compania Moderna, al doilea care a primit aprobare de la Agenția Europeană a Medicamentului și care este folosit cu succes de ceva vreme în SUA și alte state ale lumii.

Vaccinul Moderna funcționează într-un mod similar celui care este deja folosit în România, pe bază de ARN mesager, la fel ca cel produs de Pfizer & BioNTech. Și acesta trebuie administrat în două doze, la un interval de 28 de zile, oferind protecție prin faptul că „învață” organismul să dezvolte anticorpi specifici care să atace proteina Spike, cea cu ajutorul căreia virusul SARS-CoV2 atacă celulele. La fel ca în cazul vaccinului Pfizer, atacul asupra noului coronavirus pornește chiar de la momentul în care virusul intră în organism, blocându-l și făcând astfel să nu poată poată fi transmis mai departe, iar persoana infectată să nu aibă deloc simptome sau să prezinte o formă foarte ușoară de boală.

Testele făcute pentru vaccinul Moderna, făcute pe circa 30.000 de voluntari, au arătat că serul are o eficiență de 94,1%. De asemenea, are o eficiență foarte mare, de peste 90%, și în cazul persoanelor cu risc crescut, care pot dezvolta forme severe de COVID-19.

După aprobarea venită de la Agenția Europeană a Medicamentului urmează ca vaccinul Moderna să primească autorizație de punere pe piață de la Comisia Europeană.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes