În vreme ce alte spitale din România caută soluții pentru a putea crește numărul de angajați, ca să poată face față valului de pacienți, Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara a găsit o rezolvare a lipsei de personal. În prezent, unitatea medicală își desfășoară activitatea fără deficit de medici.
La Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, cadrele medicale au reușit să facă în așa fel încât să ofere consultații atât bolnavilor de COVID-19, cât și pacienților non-COVID.
„Am reorganizat spitalul astfel încât să avem Zona Roșie pentru pacienții COVID-19 și Zona Albă pentru pacienții non-COVID-19, am deservit și ambulatoriile pentru boli infecțioase sau pneumologie”, a explicat dr. Cristian Oancea, manager al Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara, în direct la Medika TV.
Mai mult decât atât, unitatea medicală a făcut eforturi pentru a aduce medici, astfel încât suportul oferit pacienților să se îmbunătățească.
„La noi detașările nu au fost doar pe hârtie, s-au întâmplat faptic, într-adevăr am avut probleme în zona de triaj epidemiologic, dar la noi a existat o coeziune a tuturor managerilor de spitale și a tuturor directorilor medicali, ne-am pus toți la masă și am vrut să deservim comunitatea cât mai bine. Și atunci fiecare a venit cu resursa proprie și ne-am ajutat între noi. Cred că asta a fost cheia succesului la noi în Timiș”, a precizat dr. Cristian Oancea.
Totodată, medicii timișoreni s-au bucurat de un sprijin real din partea comunității, iar acest aspect a dus la îmbunătățirea calității serviciilor medicale oferite pacienților bolnavi de COVID-19 sau care sufereau de alte patologii.
„Comunitatea a fost lângă noi pentru că a simțit că facem totul pentru oameni. Ne bazăm pe DSP-ul nostru și colaborăm foarte bine, avem oameni competenți. Partea bună este că noi comunicăm și am lăsat la o parte orgoliile, care-i mai mare manager, care-i mai mic etc. Toți ne-am pus la masă și am vrut să deservim: cine ia tuberculoza, cine ia cazurile cu HIV, unde ducem patologia pneumologică… A trebuit să facem tot felul de contracte cu PFA-uri pentru a mări schema de personal, cu sprijinul primăriei, ca să deservim cât mai bine acești pacienți. S-au dus mai multe lupte, a fost lupta cu virusul, o luptă administrativă cu birocrația și încă o luptă să asigurăm resursa umană necesară, să deservim cât mai bine acești pacienți”, a mai spus, la Medika TV, dr. Cristian Oancea.